SCENA X

Cei denainte, GAHIȚA (venind din fund)

GAHIȚA: Frumoasă politică... Monsiu Agamemnon... Bravo... vă duceți și mă lăsați în mijlocul drumului, de vă aștept un ceas.

KIULAFOGLU: Nu-i vina nostra, kera mu... Ma a lui arhon Enaki, care ne-a ținuto cu de-a sila.

GAHIȚA (vazând pe pitarul Enachi, coboară ochii): Cuconu Enachi!...

DAMIAN: Nu-ți coborî ochii, dragă cucoană... cele ce-au fost s-au trecut.

KIULAFOGLU: Omos bine che ai venit si d-ta, cocona Gahița, ca se vezi omul ațel selbatico, care fațe o mulțime de kabailikia.

GAHIȚA: Ce om sălbatic?

KIULAFOGLU: Ma puine, bre?

DAMIAN: Ba că zău, unde-i?... ce s-a făcut?

IORGU: Nu vă îngrijiți de el c-a veni acuși... S-a dus să-și răcorească gâtul c-o stacană de smoală.

KIULAFOGLU: Lipon, țe mai sidem aițe?... as pame si noi, se ne recorimo...

IORGU: Mai stați că încă n-am sfârșit comedia... Acum au să înceapă prorociile... Cine vrea din d-voastră să-i spun trecutul și viitoriul?... Eu, vestitul Cocus Mocus imperator, am prorocit de mult că are să vie o vreme unde oamenii au să meargă pe brânci și, slavă Domnului!... azi vedem mulți culbeci cu fețe de om. Am prorocit iar că vânzătorii au să fie schimbați în măgari, și moldovenii în... jidani!... Am prorocit unui însurățel că femeia lui...

KIULAFOGLU (mânios): Cum indreznesti, katergari, se vorbesti de surăței me katigoria?... Nu stii che si eu sinto surațelos?

IORGU: Ba ești sur cumsecade, nu surățel.

KIULAFOGLU: Ghidi, puski... Moi sluzitori, umfla la dinsu.

DAMIAN: Ian lasă-l, arhon comise, să sfârșească... (Lui Iorgu.) Ziceai, domnișorule, că știi să spui toate lucrurile trecute și viitoare?... Spune-mi dar mie, unde se găsește acum Iorgu, nepotul meu?

IORGU: El se află aici în sat.

DAMIAN: Minciuni spui, șonțule, că-i la Iași, închis la agie... Auzi cum le croiește!

IORGU: Ei, pui rămășag că eu, vestitul Cocus Mocus imperator, îți aduc pe Iorgu aici pân’într-un sfert de ceas?

DAMIAN: De la Iași în 15 minunte?... cale de 5 poști?

KIULAFOGLU: Cu caii de poțta de-acum, țe nu se pote!

IORGU: Însă, dacă m-oi ținea de cuvânt, d-ta să-l ierți pe Iorgu și să-i plătești toate datoriile...

DAMIAN: Iar de nu?

IORGU: Să mă faci chisăliță de bătaie.

GAHIȚA: Mă mir, mon cher arhon pitar, cum de stai ca un prost de-l asculți?... Nu vezi că domnișorul vrea să ne ieie în râs cu minunile d-sale?... D-lui socoate poate că nici unul din noi n-a făcut voiajuri.

IORGU: Știu, dimpotrivă, cucoană Gahiță, că d-ta ai fost la Cernăuți.

GAHIȚA: Cine ți-a spus-o?

IORGU (apropiindu-se de Gahița, încet): Baronul von Kleine Schwabe.

GAHIȚA: Oh ciel! îl cunoști?

IORGU: Pe cine nu cunosc eu?

GAHIȚA: Oare... nu l-ai putea și pe dânsul aduce dela Cernăuți... tot în 15 minunte?

IORGU: Și mai degrabă, dacă vrei.

GAHIȚA: Cum nu? mai vârtos, te poftesc.

DAMIAN (cautând la ornic): Domnule, au trecut zice minute!... îți mai rămân încă cinci... dacă-n vremea asta n-a veni Iorgu... te stropșesc.

IORGU: Bunătatea d-tale... Stați puțin să-mi fac descântecul. (Face semne cabalistice cu bățul.) Cocus Mocus imperator, ein, zwei, drei... (În parte.) Să vii, Iorgule, să mă scapi de bătaie, că de nu-i veni, îi rău de pielea mea.

DAMIAN: Sfertul a trecut... Unde-i Iorgu, șonțule?

IORGU: Acuși trebuie să vie.

DAMIAN: Pe dânsul, băieți... învățați-l să-și mai bată joc de creștini.

(Toți se reped spre Iorgu.)

IORGU: Ho, țară! să-mi sfârșesc descântecul... Marș, pantalon, ein Cocus, zwei Mocus, drei imperator... (În parte.) Marș și tu, Iorgule, că atât îi scăparea ta. (Tare.) Marș, pantalon... (Fuge iute printre oameni, de intră în crâșmă și închide ușa după el.)

DAMIAN: Nu-l scăpați, flăcăi; stricați ușa și mi-l aduceți aici, ca să-i dau un pantalon pe spinare.

(Câțiva țărani se încearcă să deschidă ușa.)

KIULAFOGLU (furios): Ai vazuto maiskaraliki! se ne rida un sonți pe toți, și mai ales pe mine care sinto coscoze ispravnicos!... prindeți-l, moi.

GAHIȚA (furioasă): Infame charlatan! să mă facă să cred că-mi aduce pe Kleine Schwabe!...

DAMIAN (la țărani): Da ce dracul!... nu puteți da jos o biată ușă?... Ian să-mi pun eu umerele… Măi Gângule, vin’ de ne-ajută și tu.

GÂNGU: Ce să faci?... să dai foc casei?... Da cum, Doamne iartă- mă, să-mi arzi crâșma.

(Ușa se deschide și deodată se înfățișează Iorgu și Kleine Schwabe, schimbați în haine civile. Iorgu merge de pică în genunchi la moșul său, și Schiwabe dinaintea Gahiței.)

TOȚI: Ce minune-i asta?

DAMIAN: Iorgu, aici?

GAHIȚA: Kleine Schwabe! oh ciel!

IORGU: Ai făgăduit să mă ierți, moșule!...

SCHWABE: Ah! liebe Gahizen!

DAMIAN: Bre, bre, bre!

KIULAFOGLU: Bre, bre, bre! țe boțcarie!

DAMIAN (ridicând pe Iorgu): Parcă nu-i lucru curat... Da spune- mi, măi băiete, cum ai scăpat de la agie?... cum și când ai venit?

GÂNGU: Măi Enachi, crede și nu cerceta... Nu vezi că jupânu Mocus era dracu pe uscat?...

(Toți își fac cruce, zicând: “Piei, drace!”)

KIULAFOGLU: Fevghe satana... Ma țe s-a facuto kir Mocus?

UN ȚĂRAN (aducând costumul vrăjitorului din crâșmă): Iaca, cucoane... numai pielea i-a rămas.

ZOIȚA (în parte): Pare-mi-se că nici vrăjitorul nu-i departe.

KIULAFOGLU: Na scaso an den itan Skaraotki!... Zoița, Zoița... vin’ linga mine, se nu te umfla o diavolos cornoratos.

IORGU (în parte): Ba că chiar!... scapă de unul și dă peste altul... (Tare.) Nu vă mai speriați degeaba... Mai bine haideți cu toții să serbăm ziua astă fericită în care un copil nebun a câștigat iar iertăciunea și dragostea moșului său... (Către Gângu.) Unde mi-i logodnica, cucoane Gângule?

GÂNGU: Acasă... caută-n cărți.

IORGU: Prietenilor!... vă poftesc peste trei zile la nunta mea cu duduca Marghiolița, fiica sulgerului Gângu.

GÂNGU: Ura!... strigați ura, măi!

ȚĂRANII: Ura!

GAHIȚA: Totodată, domnilor, vă poftesc și eu la nunta mea cu d-lui baronul von Kleine Schwabe.

GÂNGU: Îra!

ȚĂRANII: Îra!

DAMIAN: Dec!... da aista de unde-a ieșit?

IORGU (încet, moșului său): Ți-oi spune mai pe urmă...

SCHWABE: Liebe Gahizen! du bist meine Lieben!

GAHIȚA: Pour toujours?

SCHWABE: Tușur!

IORGU (încet, Gahiței): Vrea să zică, noi suntem chit de-acum?

GAHIȚA (furioasă): Monstre!

GÂNGU: Măi Enachi!... știi ce?... De vreme ce Iorgu tău s-a îndreptat pe calea adevărului, hai să tragem o horă cu toții.

DAMIAN: Mări, bine zici, surdule... Unde-s scripcarii?... Iată-i... Ian ascultați, dancilor... să-mi cântați o horă de cele bătrânești, cum le plăcea părinților noștri.

(Scripcarii cântă hora. Damian, Gângu, Zoița, prietenii și țăranii se prind la joc.)

DAMIAN: Măi Iorgule!... da tu nu vii să joci? Tot nu-ți plac obiceiurile noastre?

IORGU: Ba acum îmi sunt dragi... Acum știu să prețuiesc bunătățile care ne-au rămas de la strămoși și să deie Domnul să le păstrăm totdeauna, pentru ca să rămânem tot români și să ne fie dragă țara noastră!... (Se prinde în horă.)

TOȚI: Ura!... să trăiască Moldova!

(Toți joacă hora, afară de Kiulafoglu care trage ciubuc deoparte; Gahița și Kleine Schwabe joacă valțul împrejurul horei.)

COR FINAL

(Cortina cade.)