SCENA IX

Cei dinainte, IORGU și SCHWABE (intră prin dreapta întovărășiți de doi oameni îmbrăcați ca șarlatani, din care unul sună din trâmbiță și cellalt dintr-o dobă. Schwabe este în costum de acrobat.)

IORGU (în parte): Valeu!... moșu-meu aici!... am pățit-o...

KIULAFOGLU: Țe kabazliki asta, arhon Enaki?

DAMIAN: Așteaptă că-i vedea. (Lui Iorgu.) Domnule, am auzit că vrei să ne-arăți niște lucruri de pe ceea lume.

IORGU (în parte): Nu mă cunoaște... curaj! (Tare.) Oameni buni! (În parte.) Ce dracu! parcă și-au dat cuvânt cu toții... Iată și Gângu, și Kiulafoglu, și Zoița... numai Gahița lipsește, din norocire. (Tare.) Creștini blagosloviți!...

DAMIAN (în parte): Curios glas!

IORGU (suindu-se pe o laiță): Oameni buni! boieri, țărani, țigani, jidani!... Gătiți-vă urechile și ochii, că o s-auziți și să vedeți lucruri care n-a văzut neam de neamul vostru!... Eu sunt vestitul Cocus Mocus imperator, care-am înconjurat pământul ș-am trecut peste nouă mări și peste nouă țări.

DAMIAN: Chiar ca Făt-Frumos din poveste.

IORGU: Tocmai!... Eu știu toate descântecele de dragoste și de deochet și pot proroci viitorul!... Am descântat în Iași și în București câteva cucoane de sluțenie și le-a trecut... Am descântat de dragoste unei babe de 60 de ani și peste 5 minute a văzut venind pe iubitul ei călare pe prăjină... prăjina însă era de aur!... Am descântat câțiva patrioți de tâlhărășug... (în parte) și tot tâlhari au rămas!...

KIULAFOGLU: Bre, bre, bre! țe mora stricata!

DAMIAN: Auzi, măi Gângule?

GÂNGU: Ce să fie, franțuz?... ba-i neamț.

IORGU: Am descântat...

DAMIAN: N-auzi, domnule, nu știi să descânți și de lehăit?

IORGU: Am descântat și de lehăit pe oarecine care poartă minciuni prin casele oamenilor, răstălmăcind toate lucrurile în rău, și i-au crescut 70 de pușchinețe pe limbă. Dar toate aceste nu-s nimică, oameni buni!... știința mea cea mare stă în prorocii.

DAMIAN: Lasă, domnule, prorociile mai pe urmă... Arată-ne acu ce-ai să ne-arăți... Nu ne trece vremea cu vorbe.

IORGU: Foarte bine. (Aratând pe Schwabe.) Vă arăt acum un om sălbatic din codrii Americii, care-a venit înot prin Ocean pân’în Europa... El îi feciorul împăratului Ghildiririm Kleaf-kleaf! ș-a fugit din palatul tătâni-său, pentru ca să vie să facă voiajuri prin Moldova... fiindcă auzise că-i o țară foarte poznașă... adică o țară unde se fac multe pozne... Acest tânăr și interesant străin are o mare procopsală, căci a fost crescut în Academia Azbucovniană, unde printre multe altele a învățat a se da de-a tumba, a se acăța pe frânghii și a ridica mii de ocă de fier în mâini...

DAMIAN: Frumoasă poveste, dar mare minciună!

IORGU: El se hrănește numai cu jăratic și bea numai smoală clocotită!... În țara lui doctorii au hotărât că acest soi de hrană prelungește viața și că împuternicește vinele întocmai ca apa rece. Iată, spre pildă, tânărul Ghildiririm Kleaf-kleaf!... el a dobândit o putere atât de mare... încât acum poate să ieie turnul Trisfetitelor în spinare și să fugă cu el pân’ la Hârlău...

DAMIAN: Își bate joc de noi șonțul! (Tare.) Ian așteaptă, domnule... De vreme ce zici că sălbaticul mănâncă foc... să-l vedem și noi... (Către un țăran.) Du-te, măi, în crâșmă de adă un tăciune aprins.

IORGU (în parte): A pățit-o neamțul!... (Tare.) Îi de prisos să mai aducă foc, pentru că sălbaticul îi sătul... Ți-i foame, americanule?

SCHWABE: Ia.

IORGU: Auziți că nu?... Nu-i e foame. Ți-i sete?

SCHWABE: O, ia.

IORGU: Nici sete.

DAMIAN: Ian să-ți spun, măi neamțule... după câte înțeleg, tu vrei să ne-nșeli... Ori începe comedia și lasă vorba, ori îți trag o bătaie de cele sfinte.

IORGU (în parte): Ar avea haz să iau un kaftan... (Tare.) De vreme ce-i treaba pe ciomag... apoi încep îndată. (Către trâmbițaș și toboșer.) Cântați uvertura.

(Trâmbițașul și doboșerul sună din instrumenlele lor.)

DAMIAN: Destul, că ne-ați asurzit.

IORGU: Se vede că nu vă plac concerturile?... Fie!... Tăceți, măi! Acum înalta noblețe și onorabilul public sunt poftiți a ședea, căci comedia are să înceapă... Vestite Ghildiririm Kleaf-kleaf!... ein, zwei, drei... marș...

(Schwabe face “brațele de fier”.)

IORGU: Vă rog, domnilor, să însemnați puterea vinelor prin care sălbaticul se pune în poziție orizontală... Această exerciție se numește

“brațele de fier” sau spânzurătoarea... Cine din d-voastră dorește a se spânzura... este rugat a se grăbi, pentru că o să trecem la “rotirea de moarte”.

DAMIAN: Ce zici, măi Gângule?... ai gust să te spânzuri?

GÂNGU: Ian nu vorbi de-aceste, măi Enachi... Fă-ți cruce mai bine.

(Schwabe face “rotirea de moarte”.)

IORGU: Iată “rotirea de moarte”!... Această exerciție primejdioasă a atras laudele tuturor capitaliilor din lume, (în parte) pe unde n-am trecut!... Bravo, bravo, americanule!... Domnilor, vă poftesc să bateți în palme. (Toți bat în palme.)

(Schwabe face “piciorul de fier”.)

IORGU: Exerciția aceasta este numită “piciorul de fier”... Toată puterea stă în vârful călcâiului... Vestitul Ghildiririm Kleaf-kleaf va ridica deosebite greutăți, precum și un bou de câțiva viței... Nu cumva aveți, domnilor, o asemene vită la îndemână?

KIULAFOGLU: Ha, ha, ha... isos che socoți, anoite, che purtamu zirezi de boi ist to buzunari?

IORGU: În locul boului, dacă vrei, te poate ridica pe d-ta.

KIULAFOGLU: Du-te ist to diavolo, puski!

(La finele acestui exercițiu se aude vocea Gahiței.)

GAHIȚA (în culise): Monsiu Agamemnon, monsiu Kiulafoglu.

IORGU: Ce-am auzit? Glasul Gahiței!

DAMIAN: Îra! Biata cucoana Gahița!... ați uitat-o-n trăsură… Haideți s-o aducem aici.

(Toți se duc în fund, înaintea Gahiței.)

IORGU (încet, lui Schwabe): Ai auzit ceva, neamțule?

SCHWABE: Ia!... am auzit un glas care m-a petruns in das Herz.

IORGU: Norocul s-apropie de tine, măi șonțule... fugi de te-ascunde.

SCHWABE: Ich verstehe nicht.

IORGU: Gahița von Rosmarinovici vine aici.

SCHWABE: Mein Gott!

IORGU: Fugi degrabă să nu te vadă, că de te-a cunoaște suntem prăpădiți.

SCHWABE (alergând în crâșmă): Sapperment! noch einmal!... fort...