SCENA XI

Cei dinainte, PRIETENII ; mai pe urmă, GÂNGU și IFTIMI

PRIETENII: Ce este?... ce este?...

DAMIAN: Auziți, mă rog, fraților?.. Dumnealui cuconu Iorgu, nepotul meu, găsește casa moșului său o năpaste pentru dânsul!... auzitaț i așa lucru?... Eu, care m-am strădănuit, Dumnezeu știe! pentru ca să-l trimit în școli, cu cheltuieli mai pe sus decât starea mea... Eu, care l-am dorit și l-am plâns doi ani de zile... Eu, care l-am așteptat din zi în zi, din ceas în ceas, cu bătaie de inimă... și toate aceste pentru ca să-l fac om de treabă!... auziți răsplătirea ce-mi dă, ticălosul?... auziți!... casa moșu-său! casa unde s-a născut el! casa unde-a murit maică-sa!... îIONenorocire pentru dânsul!... Afară, pân’ nu uit de tot că-ți sunt moș.

IORGU (în parte): Îmi vine să mă-mpușc!... (Iese prin fund foarte tulburat.)

GAHIȚA (în parte): Acu-i vremea să-i dovedesc ce este pasia amoriului... Mă duc să fiu îngerul tutelaire a lui mon cher Georges!

(Iese după Iorgu.)

DAMIAN: Degeaba vreți să mă mângâieți, fraților!... de-acum toate nădejdile mi s-au stins!... Un nepot am avut, ș-acela... l-am pierdut!... Blestemat să fie ceasul când mi-a venit în gând să-l trimit peste graniță, la Sadagura!

GÂNGU (intră iute): Cum ai zis, vere Enachi?... vrei tabac? (îi dă tabacherea.)

DAMIAN (zvârlindu-i tabacherea jos): Du-te la dracu cu tabacu-ți cu tot, surdule.

GÂNGU (în parte): Iaca!... Se vede că s-a cârchit vărul Enachi.

IFTIMI (alergând pe ușa din fund): Cucoane, cucoane... de când zăresc n-am pândit pe nime.

DAMIAN (furios): Lipsești, prostule, că te ia dracul!

IFTIMI (ieșind fuga): Să te duci, duluță...

(Cortina cade.)