SCENA X

IORGU, GAHIȚA ; mai pe urmă, DAMIAN

GAHIȚA: Monsiu Georges...

IORGU (tresărind): Cucoana Gahița!

GAHIȚA: Ce ai, mon cher monsiu Georges?... văzând că te-ai sculat de la masă, am gândit că te-a apucat vro durere la…

IORGU: La suflet?... dar!

GAHIȚA: Ești cu adevărat indisposé?

IORGU: Și mă mai întrebi?... Ah! nu vezi palida mea față?... nu vezi progresurile durerii pe trăsăturile obrazului?... nu vezi că, de când am intrat în casa asta, mă usuc, mă topesc din picioare, ca o pansea arsă de vânt.

GAHIȚA: Ce nu bei oleacă de apă de nintă?

IORGU: Apă de nintă!... Ah!... nici o băutură nu poate vindeca patimile sufletești și intelectuale.

GAHIȚA (oftând): Te înțeleg!

IORGU (apropiindu-se de ea și luând-o de mână): Mă înțelegi?... A! Slavă Domnului! că am găsit, în sfârșit, un suflet botezat care să mă înțeleagă!

(Damian, cu șervetul legat de gât, apare în ușa și ascultă.)

DAMIAN (în parte): De înțeleg ceva, să mă ieie dracul!... ian s-ascultăm...

IORGU (cu foc): Simțești ce suferă inima mea aici, în atmosfera asta barbară, unde nu răzbate nici o rază a civilizației?... Eu, care sunt copilul ei și care-s hrănit cu laptele ei!...

DAMIAN (în parte): Cu a cui lapte?

IORGU: Gândește ce efect ți-ar pricinui, când ți-ar pica peste cap turnul Trisfetitelor... Asemene efect îmi pricinuiesc toate lucrurile ce mă-ncungură... Nimic nu-mi place, nimic nu mă mulțumește!... parcă- mi stă o greutate nemistuitoare la stomah... Nu știu ce să fie? mămăliga, sau altă? dar, te rog, scapă-mă din haosul acesta în care, cu cât merg, mă dau de-a rostogolul mai afund.

DAMIAN (în parte): A-nebunit!

GAHIȚA: Mon cher monsiu Georges!... eu nu doresc altă decât să te scap... dar cum?

IORGU (cu mare foc): Cum?... jertfindu-mi toate simțirile inimii tale celei pline de poezie, de melodie și de melanholie!... Dă-mi amorul tău cel de înger tutelaire; căci de mă poate scăpa ceva pe lume, este numai dragostea ta, vergură divină și senină!

DAMIAN (în parte): Ce să-i deie?... îmi vine mie să-i dau o palmă.

GAHlȚA (în parte): Ah! quel bonheur! mă iubește! (Tare.) Pudoarea sexului meu nu mă iartă ca să răspund îndată dorințelor d-tale, dar...

(Coboară ochii.)

IORGU: Ah! Gahițo!... suflet ceresc și-naripat!... nu mă ecrazarisi cu astfel de vorbe!... Lasă modestia oamenilor de rând; las-o la de-alde Gângu… la persoane ne-nsuflețite de spiritul veacului, precum sunt provincialii de aici.

DAMIAN (în parte): Așa!...

IORGU: Iar tu, Gahițo!... tu, care ți-ai dezvelit mintea ca o conopidă la căldura civilizației; tu, care ai făcut voiajuri; tu, care ai văzut Cernăuții!... nu te supune la niște cuvinte deșerte, precum modestia și piudoarea... Mărturisește ritos sentimentele inimii tale... spune-mi: Georges, te iubesc!... precum îți zic eu în patru limbi: Gahițo! Gahițo! te iubesc! sas agapo! ich liebe lhnen! je vous aime! (Cade în genunchi.) Ah! fie-ți milă și mă mângâie de nenorocirea ce-am avut a mă întoarce în țara mea și-n casa asta!...

DAMIAN (apropiindu-se de Iorgu, tare): Așa, tâlharule!... Casa părintească-i o nenorocire pentru tine?... Afară să ieși, nerușinatule!... afară, ticălosule... și să nu te mai arăți în ochii mei, că, să n-am parte de bătrânețile mele...

(Prietenii intră, unul cu șervetul la gât, altul cu paharul în mână, și înconjoară pe Damian, căutând să-l liniștească.)

Share on Twitter Share on Facebook