SCENA XI

DAMIAN (intră prin fund): Măi, măi, măi!... ce casă pustie! Nici că aș întâlni vrun suflet botezat!... În sfârșit, iată-mă-s în Iași!... Nepotul meu mi-a scris că s-a pocăit, berbantul!... Auzi d-ta, să fugă din târgul nostru la Iași, cu cine?... cu Rosmarinovicioaia!... ce blestemat!... Da ce dracul!... n-o să vie nimene astăzi să-mi spuie dacă comisul Agamemnon îi acasă?... Ei, Toader, Nastasă, Chirilă.

IORGU (deschizând ferestruica, în parte): Parc-am auzit un glas de rudă.

DAMIAN: Vasile, Gavril, Pricoche!... Tufă, pustii... ca când au trecut turcii.

IORGU (asemene): Săracul de mine! moșu-meu!... de m-a găsi aici, sunt prăpădit... Numai de nu mi-ar veni să strănut. (Strănută.)

DAMIAN: Dec! cine strănută-n dulap?

(Iorgu mai strănută.)

DAMIAN: Ce să fie?... Ian să vedem. (Voiește sa deschidă dulapul.) Îi închis cu cheia... Hei! cine-i acolo?

(Iorgu face ca cocoșii.)

DAMIAN: Ian auzi-l acu... îmi cântă ca cucoșii... Spune, măi... cine-i acolo?

(Iorgu face ca mâțele.)

DAMIAN: Știi că are haz?... Poate că-i vrun ceasornic cu mozâcă... Tocmai... ha... ha... ha!... Răposatul dascălul Ieni, Dumnezeu să-l ierte! avea unul care cânta ca cucul.

(Iorgu face ca cucul.)

DAMIAN: Măi!... da aista-i cu mai multe meșteșuguri... Când aș găsi cheia, ca să văd cum dracu-i lucrat înlăuntru. (Găsind cheia jos.) Iaca o cheie; oare nu cumva-i de la ceasornic? (Deschide.) Piei, drace!... Iorgu!... în ceasornic... Ce faci aici, tâlharule?

IORGU: Mă... mă primblu, moșule.

DAMIAN: Așa mi te-ai pocăit, blestematule? Te ascunzi prin dulapurile oamenilor și cânți ca cocoșii, și miorlăiești ca mâțele, pentru ca să-ți bați joc de mine?

IORGU: Moșule...

DAMIAN: Să mă facă să cred că-i ceasornic cu mozâcă! A hoțule, mă faci de mă scol de-acasă, eu, om bătrân, și vin la Iași pentru tine! și tu, în loc să te arăți înaintea mea blând și supus, te-apuci să-mi cânți cucul? Las’ că te-oi învăța eu... Socoți că te-oi face clironomul meu? Pune-ți pofta-n cui, dragă... Îi cânta tu mult ca cocoșii și-i miorlăi ca mâțele, pân’ ce-i vedea o para de la mine.

IORGU: Moșule, ascultă-mă și pe mine...

DAMIAN: Lipsești dinaintea mea... Auzi, împușcă-n lună, așa! îl trimit în țara nemțască ca să se facă om de treabă, și el învață acolo a-și urî pământul unde s-a născut.

IORGU: Nu-i adevărat... nu-i adevărat...Eu îmi iubesc patria mai mult decât d-voastră, pentru că știu cum s-o iubesc.

DAMIAN: Așa! vrea să zică, spun și minciuni?... Atâta mi-a mai rămas, ca să mă faci și minciunos. Trage-mi încalte ș-o bătaie, ca să se mântuie comedia... Mă mir ce mă oprește de nu-ți sfărâm capul.

IORGU: Moșule ești aspru cu mine... N-am meritat să mă tratezi astfel.

DAMIAN: Ți-oi da un tartat acuși de nu l-îi putea duce.