Pe malul mărei de spume-albită

Ce-nalță gemet îngrozitor,

Ca pe un înger te-astept, iubită,

Cuprins de jale, muncit de dor.

Fugind de lume, gândind la tine,

In lume singur trec pe pămînt,

Ș-a mele lacrimi, dorinți, suspine,

Cu glasul mărei se perd în vânt.

Vecinic s-afundă a mea privire

În orizonul întunecit,

Dar nici o rază de fericire

În ochi-mi încă nu a lucit!

Vecinic în noapte tristă, adâncă,

Ascult a vremei pas necurmat,

Dar de plăcere nici un ceas încă

Pentru-al meu suflet nu a sunat!

Nimic în lume nu mă încântă,

Nu varsă-n peptu-mi dulce fior.

Frunza șoptește, pasărea cântă,

Inima-mi plânge la glasul lor.

Stau ca o piatră în nemișcare

Perdut pe gânduri adeseori.

Privesc la ceruri, privesc la mare...

Pe mare valuri! în ceruri nori!

Ah! vină dragă steluță lină,

De strălucește pe sânul meu;

Alungă noaptea cu-a ta lumină,

Stinge cu-n zâmbet amarul greu.

Destule zile de despărțire!

Destule lacrimi, destul amar!

Vină de pune cu-a ta iubire

Durerei crude vecinic hotar.

Te-aștept, iubito, în a ta cale,

Precum așteaptă robul mâhnit

Să bată ora scăpării sale,

Să-și simtă trupul din lanț ieșit.

Te-aștept, iubito, precum așteaptă

Pe-a dimineții zâmbet voios

Sărmanul bolnav ce se deșteaptă

În sânul nopții întunecos.

Ah! l-a mea jale, l-a mea chemare

Dac-al tău suflet e simțitor,

Vin' să-ți dau numai o sărutare,

Ș-apoi din lume vesel să zbor!