Te duci, iubită scumpă, în țărmuri depărtate,

Lăsând frumoasa țară, surori, prietini, frate,

Lăsând în al meu suflet un mult amar suspin!

În ora de pornire, cu toții împreună

Doresc l-a tale pasuri călătorie bună,

Pe-o cale înflorită și sub un cer senin.

Mergi dar fără mâhnire, te du și fii voioasă,

Căci îngerul iubirei și inima-mi duioasă

Te vor urma oriunde cu tainicul lor zbor;

Și cât vei fi departe, ca mine te gândește,

Că tu ești a mea viață, că soarta ne iubește,

Că cerul ne păstrează ferice viitor.

Gândește că în lume nimic nu e mai mare,

Mai gingaș, mai puternic, mai sfânt, mai cu-nfocare,

Decât simțirea vie ce tu mi-ai însuflat.

Că orice fericire, că orice dulce bine

Din ochii tăi derază, îmi vine de la tine,

Precum lumina vine din cerul înălțat.

Oriunde tu vei merge, iubită, ți-adă aminte

De-a noastre ore pline de dragoste ferbinte,

Comori neprețuite de scumpe desmierdări;

De-acele vremi în care a noastră fericire

Schimba întreaga lume în leagăn de iubire

Și vremea trecătoare în lanț de sărutări!

Mergi, dragă, plutind vesel ca paserea ușoară

Ce-n faptul dimineții din cuib la ceruri zboară,

Lovind a sa aripă de rouă și de flori,

Căci sufletu-mi în taină șoptind inimei tale,

Va depărta de tine orice gânduri de jale,

Va alunga din ochii-ți oricare negri nori.

Și când va fi lumină, și când în miez de noapte

Vei asculta cu lacrimi a îngerilor șoapte,

Zi, draga mea, atunce, precum oi zice eu:

„Nu e ființă-n lume ca mine de iubita!

Amorul mă-ncunună cu-o rază strălucită,

Veneția m-așteaptă zâmbind la visul meu!”