Din noaptea cea fatală Briar pe-a lui câmpie

N-au mai părut!... De dânsul nimic nu se mai știe.

Dar peste șepte codri, deasupra unei râpi,

Se vede-un stol de vulturi ce mișcă din aripi.

Și peste râpa largă, adâncă,-ngrozitoare,

În care nu pătrunde în veci voiosul soare,

Din mal în mal se-ntinde o punte de stejar...

Spun tainic vânătorii că-i ghioaga lui Briar.