Share on Twitter Share on Facebook

Adio

România literară, 27 februarie 1853

Adio! ah, niciodată

N-am crezut că pe pământ

A mea inimă-ntristată

Va rosti acest cuvânt;

Dar tu însăți, tu pe care

Te-aveam tainic Dumnezeu,

Ai voit fără-ndurare

Să jertfesc amorul meu!

Martur am în vecinicie

Dumnezeul tău slăvit,

Cu ce sfântă poezie,

Cât de mult eu te-am iubit!

Câte lacrimi de durere

Pentru tine am vărsat!

Și, lipsit de mângâiere.

Câte lacrimi ți-am iertat!

Ani întregi am fost departe

De a țării dulce sân,

Numai ca să ai tu parte

De un traiu plăcut și lin.

Ani întregi, ascuns în mine,

Plâns-a gingașul meu dor,

Far-a cere de la tine

Nici o jertfă de amor.

N-am dorit eu alta-n lume

Decât pănă ce-oi muri,

Să mă-nchin la al tău nume,

Să me lași a te iubi.

Ah! din raiul nălucirei

Pentru ce m-ai deșteptat?

Din locașul fericirei

Pentru ce m-ai depărtat?

Adio! rămâi ferice!

Șterge din inima ta

Pe acel ce-adio-ți zice,

Deși-n veci nu te-a uita!

Te-am iubit cu dor ferbinte,

Ș-astfel te iubesc, că vreu

Să văd stins din a ta minte

Întreg suvenirul meu!