Share on Twitter Share on Facebook

1 Mai

Acea zi mult frumoasă, cea zi de neuitare,

Când pentru-ntâia oară amorul înfocat

Ne-a strâns la sânu-i dulce cu-o dulce-mbrățișare

Și a depus pe frunte-ți întâiul sărutat!

Acea zi mult iubită, când tu, prin o minune,

Mi-ai dat reînviere l-al dragostei altar,

Din suvenirul nostru în veci nu va apune,

Căci ea a fost hotarul trecutului amar!

Ea se împodobise cu-al primăverii soare

Și se-ngâna voioasă cu frumusețea ta,

Dar tu-mi păreai mai dulce și mai încântătoare

Decât chiar primăvara care ne încânta.

O! cât erai atunce de albă și frumoasă,

Când dorul tău, în ceruri zburând cu-al meu suspin,

A izvorât în ochii-ți o rouă luminoasă

Și te-a plecat pe sânu-mi ca floarea unui crin!

O singură minută a mea ș-a ta ființă

S-au întrunit în raiul fierbintei sărutări,

Dar din acea minută cereasca Provedință

Ar face-o vecinicie de scumpe desfătări!

Atât era de mare a noastră fericire,

Că dacă moartea crudă, văzând cât ne iubim,

Voia atunci să curme a noastră viețuire,

Am fi murit ferice, făr-a ști că murim!