Inima-mi e amărâtă,

Zarea vieții înnegrită!

De-oi trăi, n-am ce dori,

N-am ce jeli de-oi muri!

Inimă, fii răbdătoare

Ca pământul sub picioare,

Pân ce-i zace cu-al tău dor

În mormânt nesimțitor.

Ce-ți slujește de a plânge,

De-a vărsa lacrimi de sânge

Într-al lumii val cernit?...

Valul trece neoprit!

Taci, cumplita mea durere,

Și tot crește în tăcere,

Pân ce tu la Dumnezeu

Duce-vei sufletul meu!