Avut-am odată-n lume
Dor de fală și de nume,
Dar acum vedea-l-aș mort
Chiar și numele ce port!
Avut-am odinioară
Mamă dulce, dulce țară;
Dar acum sunt rătăcit
În pustiu nemărginit!
Avut-am în fericire
Un vis dulce de iubire...
Unde-i, Doamne, visul meu?
Unde-i raiul, unde-s eu?
Amar mie! amar mie!
Din cereasca-mpărăție
Ce lung fulger m-a pătruns!
Ce-am fost eu și ce-am ajiuns?