Pe când steaua se oglindă

În izvorul tăinuit,

Crinul merge de colindă

Câmpul verde și-nflorit,

Și în cupa lui adună

Lacrimi albe de pe flori

Ce cu razele din lună

Se sărută, dulci surori.

Iar când soarele s-aprinde

Pe al cerului altar,

Crinul vesel îi întinde

Cupa-i de mărgăritar.

Astfel tu, copilă dalbă.

Când în lume te ivești.

Culegi roua dulce, albă,

De pe crinii sufletesci;

Și când cerul în lumină

Te deșteaptă despre zori,

A ta inimă-i închină

Virginalele-i comori!