Share on Twitter Share on Facebook

Gondola trece

Revista română, mai 1862

Gondola trece și-n urma-i lasă

Un vers de jale ce mă apasă:

„Cine-n gondolă pe-o noapte lină,

Atunci când luna, ieșind din valuri,

Revarsă tainic a sa lumină

Peste palaturi, pintre canaluri;

Cine-n gondolă culcat se duce,

Atunci când suflă vântul de noapte

Și de la Lido pe-aripi aduce

Suspinuri blânde, duioase șoapte;

Cine-n grondolă plutind în pace

Pe-ale lagunei lucioase spume,

N-a simțit viața-i că se preface

Și că re-nvie în altă lume?

Dar, o! durere! cea gondolină

Pe val de lacrimi astăzi plutește

Lacrimi vărsate de o regină

Care sub lanțuri se chinuește!”

Glasul se stinge, gondola trece

Și lasă-n peptu-mi un fior rece !

Gena. — 1859