Înșiră-te, mărgărite,

Pe lungi fire aurite,

Ca o horă luminoasă,

Ca povestea mea duioasă:

Fost-a fost în lume-odată

Mândruliță, dulce fată,

Și la chip fermecătoare

De puteai căta la soare,

Iar la ochișorii săi

Și la față-i nu putei!

Florile îi ziceau floare,

Stelele, stea lucitoare,

Încât vecinic flori și stele

Se certau noaptea-ntre ele!

Iată-n fapt de dimineață

Că pe câmpul de verdeață

Copilița, cu-alte două,

Se primbla, torcând prin rouă.

Una zice: Am visat

De-un fecior de împărat!

Dac-ar fi acum să vie

Să m-aleagă de soție,

I-aș aduce eu în dar

Un șoiman de armăsar

Care zboară, care sare

Peste munți și peste mare

Și înconjură pământul

Mai ușor chiar decât vântul!

Alta zice: Surioare!

Eu i-aș țese-n foc de soare

O cămașă-n zece ițe,

Cu descânteci prin altițe,

Ca să-i fie de noroc

Și să-l apere de foc,

Și de patimi suflețești,

Și de boalele trupești!

Iar frumoasa copiliță

Zice astfel din guriță:

Eu i-aș face doi feciori,

Doi de gemeni frățiori,

Cu cosițele-aurite

Și cu fețele-nflorite,

De n-ar fi alții ca ei

Drăgălași și frumușei,

Căci ar fi strălucitori

Ca doi ochi veselitori!

De mi-i face-așa copii,

Tu, mireasa mea să fii!

(Zice-atunce mândrul crai

Ce vâna pe verde plai.)

Tu să fii a mea mireasă,

A mea dulce-mpărăteasă!

Tu, minune-ncântatoare

Care ești ruptă din soare!

Copiliță-n fericire

Stă pătrunsă de uimire,

Ochii galeș i se-nchid,

Degetele-i se deschid,

Fusu-i pică, firu-și pierde,

Și ea cade-n iarba verde.

Iară craiul tinerel

O ia-n brațe ușurel,

Și cu gingașul odor

Saltă pe-al său cal ușor,

Calul falnic se-ncordează,

Sare, zboară și nechează;

El nechezul n-a sfârșit,

La palat c-a și sosit!

Șapte zile-abia trecea,

Mare nuntă se făcea,

Cu nuntași nenumărați,

Cum se cade la-mpărați,

De-a mers vestea-n depărtări,

Peste nouă țări și mări!

Fost-au față crai vestiți,

Cu coroane-mpodobiți,

Și vestite-mpărătese,

Tot frumoase și alese.

Fost-au încă la serbare

Oaspeți mari de spaimântare

*

Uriași cu negre semne,

Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne,

Zmei cu ochii sângeroși

Și vitejii feți-frumoși!

Dar din toți nuntașii cine

Răspândea mai vii lumine?

Dulce-a craiului mireasă,

Tânăra împărăteasă,

Care ochii fermeca

De zâmbea sau de juca.

Blândul zâmbet al copilei

Lumina ca faptul zilei,

Ș-al ei joc părea un zbor

Chiar de flutur sprinteior.

Fost-am încă și eu față

La cea nuntă mult măreață,

Și de-atunci tot mă gândesc

C-am visat un vis ceresc!