Focul tabării s-a stins,

Neagra umbră s-a întins.

Totul zace-n neclintire,

În adâncă amorțire;

Numai stelele sclipesc

Și pe cer călătoresc.

Miezul nopții s-a ivit

Și prin lume-a răspândit

Ceata visurilor dalbe,

Visuri negre, visuri albe

Ce îngână ²⁶⁰ până-n ziori

Pe sărmanii muritori.

Iar un vis prevestitor,

Abătându-se din zbor,

Se oprește lângă Majă

De-l încântă cu-a lui vrajă,

Arătându-i viu prin somn

Străluciri, măriri de domn.

Când năluca mamei lui

Pe malul Ialpăului

Se arată lin și-i zice:

„O! de sânul meu ferice,

C-a purtat și a născut

Domn viteaz și priceput!”

Când un vultur aurit

Sus, pe cerul înnegrit,

Lucind falnic ca un soare,

Zicea:„Petre, frățioare,

Cât de nalt e zborul meu,

Mult mai nalt va fi al tău!”

Când un lanț întins de munți

Cu-ai lui codri deși, cărunți,

Se-nchinau voios în cale;

Și din munte și din vale

Zvon de glasuri cuvânta:

„Să trăiești, măria ta!”

Petre Majă, - adimenit ²⁶¹ ,

Din somn dulce s-a trezit.

O! minune! ce să vază

În a zilei albă rază?

Vede-acum cu ochi deschiși

Ce-a văzut cu ochi închiși.

Pe cel câmp, lung, înverzit,

Vine visul împlinit!

Pe colnice, pe-a lor coaste

Se coboară-o mândră oaste

Cu trei steaguri de oșteni

Și trei cete de curteni.

Mândrii-s bravii călăreți

Pe-armăsarii șoimuleți!

Strălucind la foc de soare,

Ca-ntr-o zi de sărbătoare,

Ei în tabără s-opresc

Și lui Petru-așa grăiesc:

„Petre-Majă-ntru mulți ani!

Noi curteni și căpitani,

Fost-am, fost trimiși cu bine

Din Suceava cătră tine

Ca să-ți zicem ție-așa:

Să trăiești, măria ta!

De când Vodă la Hotin

A murit cu zile-n sân,

Țara este-n văduvie.

Ea se-nchină, se dă ție,

Ca să-i fii tu mire blând,

Domn viteaz, dup-a ei gând.

Iată deci că ne-nchinăm

Și-n glas mare îți urăm:

Să trăiască-a a ta mărire

Ani mulți plini de strălucire

Pentru-a țării bun noroc,

Pentru-a dușmanilor foc!”

Petre zice: „Buni sosiți!

Pace vouă, soli iubiți!

Iară voi ce-ați slujit mie,

Feții mei de argăție,

Luați tot ce este-al meu...

Așa-i dreptul, așa vreu!”

Apoi mândru-nveșmântat,
Pe-un cal șarg ²⁶² încălecat,
Pleacă vesel la domnie...
Fericită calea-i fie,
Căci pe dânsul Dumnezeu
L-a pus drept la locul său!