SCENA VI

TARSIȚA, LUNCEANU

LUNCEANU: Doamna mea, iată-vă sosită cu bine în parcul d-lui Bursuflescu, care în curînd are să fie al d-voastră. (Oftează.)

TARSIȚA: Și de asta oftezi, d-le Lunceanu?

LUNCEANU: Oftez, pentru că v-am adus chiar eu însumi în această capcană căsătorească!

TARSIȚA: Ce vrei să zici?

LUNCEANU: Nu vă pare lucru ciudat?

TARSIȚA: Ciudat? pentru ce?

LUNCEANU: Ah!… ați și uitat?…

TARSIȚA: Ce?

LUNCEANU: Nu vă aduceți aminte?… (Oftează.)

TARSIȚA: Ce?

LUNCEANU: Că acum trii luni, pe cînd moșia Bursufleni era încă a măiușei mele, v-am făcut o declarație de amor chiar aici… pe laița asta?

TARSIȚA: Se poate… nu-mi aduc aminte.

LUNCEANU: Nu?… Nici cît erai de uimită cînd?…

TARSIȚA: Te flatezi, domnul meu; însă chiar așa să fie, înțălegi că, fiind în ajunul căsătoriei mele, nu se cuvine să mai pomenim de cele trecute.

LUNCEANU: Înțăleg și oftez cu atît mai adînc, că tocmai eu sînt condamnat a vă cununa.

TARSIȚA: D-ta?… Cum?

LUNCEANU: Sînt primar!… și în virtutea legii celei nouă de măritiș…

TARSIȚA: Primar! (Cu dispreț.) Și ai putut să te înjosești a primi?…

LUNCEANU: Mă iertați, doamna mea… Cine servă țara lui, fie postul cît de mic, nu se înjosește, ci se înalță.

TARSIȚA: A fi… Dar nu văd pe d-l Bursuflescu…

LUNCEANU: Mă duc să-i dau de știre că ai sosit… (În taină.) Și, zău, Tarsiță, ai uitat tot?

TARSIȚA: Iar?

LUNCEANU: Nu-ți aduci aminte de nimic, nimic?…

TARSIȚA (cu nerăbdare): Mări dă-mi bună pace. Lunceanu (ieșind prin fund): O! femei, femei! Vîrtelniți fermecătoare!