ANICA (pe pragul ușei pavilionului din dreapta, vorbește în cantonadă): Un răvaș pentru mine?… De unde?… de la Roman?… Adu-l încoace… (Vine în scenă, deschizînd răvașul.) Cine să-mi scrie de la Roman? Măgdian?… nu cred ca să fi putut ajunge. (Citește:) „Sărut albele mînușiți a verișoarei Anicăi. Cunoști învăpăiata dragoste ce ți-am purtat în suflet tocmai din copilărie… (Vorbit.) Ha, ha, ha, ha!… iar de la nebunu cel de Ghiță Făurin… vărul meu… Ian să videm ce mai zice? (Citește:) D-ta însă, Anicuță mult adorată, m-ai izgonit cu cruzime din ochii matale și mi-ai hotărît să nu mă înfățișez dinaintea lor, decît numai cînd oi fi însurat… (Vorbit.) Ce era să fac dacă nu mai înceta cu declarații de amor… (Citește:) Iată dar că nemaiputînd învinge dorul ce am de a te videa, iubită verișoară, m-am jertfit pe altarul lui Isaia-dănțuiește; și nu mai tîrziu decît astăzi voi zbura la Florinești unde este îngerul vieței mele. Nevasta mea mi-a sluji de pașaport, spre a trece hotarul moșiei matale… Al matale în veci robit. — Ghiță Făurin. Post-scriptum: Nevasta mea este un rod cîmpenesc, fiind răsărită și crescută tot la țară. Te rog, iubită Anicuță, să treci cu viderea oarecare necioplire a apucăturilor sale.” Ce supărare! Tocmai cînd vreu să fiu singură, să-mi vie oaspeți… și-apoi încă cine?… nebunu cel de Ghiță! Nici că poate cineva să fie un ceas în liniște… (Se primbla supărată.)
I
Păsărele mult iubite,
Cît sînteți de fericite
În al vostru dulce trai!
Voi iubiți, iubiți în pace,
Voi zburați unde vă place
Și prefaceți lumea-n rai.
II
De m-aș face-o păsărică
N-aș mai plînge singurică
Cu-a mea jale, cu-al meu dor;
Dar ca voi, mici păsărele,
Aș schimba zilele mele
În dulci zile de amor.
(Se aude în fund, în dreapta, glasuri multe de țărani. Anica întră în boschet.)