SCENA IV

ANICA (pe pragul ușei pavilionului din dreapta, vorbește în cantonadă): Un răvaș pentru mine?… De unde?… de la Roman?… Adu-l încoace… (Vine în scenă, deschizînd răvașul.) Cine să-mi scrie de la Roman? Măgdian?… nu cred ca să fi putut ajunge. (Citește:) „Sărut albele mînușiți a verișoarei Anicăi. Cunoști învăpăiata dragoste ce ți-am purtat în suflet tocmai din copilărie… (Vorbit.) Ha, ha, ha, ha!… iar de la nebunu cel de Ghiță Făurin… vărul meu… Ian să videm ce mai zice? (Citește:) D-ta însă, Anicuță mult adorată, m-ai izgonit cu cruzime din ochii matale și mi-ai hotărît să nu mă înfățișez dinaintea lor, decît numai cînd oi fi însurat… (Vorbit.) Ce era să fac dacă nu mai înceta cu declarații de amor… (Citește:) Iată dar că nemaiputînd învinge dorul ce am de a te videa, iubită verișoară, m-am jertfit pe altarul lui Isaia-dănțuiește; și nu mai tîrziu decît astăzi voi zbura la Florinești unde este îngerul vieței mele. Nevasta mea mi-a sluji de pașaport, spre a trece hotarul moșiei matale… Al matale în veci robit. — Ghiță Făurin. Post-scriptum: Nevasta mea este un rod cîmpenesc, fiind răsărită și crescută tot la țară. Te rog, iubită Anicuță, să treci cu viderea oarecare necioplire a apucăturilor sale.” Ce supărare! Tocmai cînd vreu să fiu singură, să-mi vie oaspeți… și-apoi încă cine?… nebunu cel de Ghiță! Nici că poate cineva să fie un ceas în liniște… (Se primbla supărată.)

I

Păsărele mult iubite,

Cît sînteți de fericite
În al vostru dulce trai!
Voi iubiți, iubiți în pace,
Voi zburați unde vă place
Și prefaceți lumea-n rai.

II

De m-aș face-o păsărică

N-aș mai plînge singurică
Cu-a mea jale, cu-al meu dor;
Dar ca voi, mici păsărele,
Aș schimba zilele mele
În dulci zile de amor.

(Se aude în fund, în dreapta, glasuri multe de țărani. Anica întră în boschet.)

Share on Twitter Share on Facebook