SCENA III

Cei dinainte, MARIN (ivindu-se după copaci)

MARIN: Ce-mi-văzură ochii!… cuconița cu prezidentul din Roman?… Mă… ă… ă!…

MĂGDIAN: Adio, dar, iubită Anicuță.

ANICA: Adio, scumpul meu.

Trio

MĂGDIAN

Adio, iubită!

Rămîi fericită.
Precum doresc eu
Gîndește la mine,
Căci eu lîngă tine
Las sufletul meu

ANICA

Adio, iubitei

Pe căi înflorite.
Precum doresc eu
Mergi, du-te cu bine.
Cu gîndul la mine.
O sufletul meu!

MARIN

Cucoana cernită

A dat de ispită.
Ce poznă, valeu!
O văd, o văd bine
Ș-a crede nu-mi vine
Pre sufletul meu!

MĂGDIAN

Mă dispart de tine cu măhnire-amară,

Dar pe-al fericirei dulce, dulce scară
Mă voi sui iarăși, draga mea, deseară.

ANICA

Ca și tine-acum simt mîhnire-amară,

Dar mă mîngăi dulce c-ai să vii deseară.

MARIN

Ian privește poznă, fac amor pe scară.

ANICA

Adio, deseară!

MĂGDIAN

Deseară!

MARIN

Deseară!

(Împreună.)

MĂGDIAN

Adio, iubită ș.c.l.

ANICA

Adio, iubite ș.c.l.

MARIN

Cucoana cernită ș.c.l.

(Măgdian sărută mîna Anicăi și se coboară. Anica întră în casă și închide fereastra.)

MARIN (în parte): Măi Marine, aține-te vîrtos că aice-i treaba pe drăguș la căuș. (Iese dintre copaci și trece în dreapta.)

MĂGDIAN (pe gînduri): Cînd m-ar vedea împricinații cățărîndu-mă zi și noapte pe scară, oare ce ar socoti în gîndul lor despre prezidentul din Roman?

MARIN (în parte): Ce bolborosește din gură?

MĂGDIAN: De 15 zile m-am făcut mai tainic decît comoara zgîrcitului. În taină vin aici, în taină petrec cu Anica, în taină mă întorc acasă la Roman, ca să nu mă vadă nime și, slavă Domnului! pănă acum am izbutit de nu m-a zărit nici un om.

MARIN (în parte, pufnind de rîs): Ba că chiar.

MĂGDIAN (căutînd ceasornicul): Îi vreme de încălicat. Mă duc să-mi ieu bietul cal din marginea satului. (Vrea să plece și dă cu ochii de Marin.) Na, c-am pățit-o!

MARIN (Închinîndu-se): Bună dimineața, cucoane… frumoasă vreme-i azi, senin, răcoare… numai bine de primblat.

MĂGDIAN (În parte): Oare zăritu-m-a pe scară?

MARIN: Aud?… Eu unul nu pot pricepe cum de pot dormi boierii păn-amiazi vara?… da eu cînd aș fi boier, m-aș trezi ca d-ta în faptul zilei, și aș deschide frumos ferestrile și aș ieși în balcon, ca să aud păserile făcînd ceah, ceah, ceah…

MĂGDIAN (în parte): M-a zărit hoțul!

MARIN (în parte): Mă… ă…! că nu pricepe. (Tare.) Zău așa, cucoane… și alta; pentru ca să nu fac huiet în casă, mi-aș face înadins o scară… ia ca asta care-mi slujește de curățit copacii… și m-aș coborî frumușel pe furiș din balcon în grădină de-a dreptul.

MĂGDIAN (În parte): Bate șeua… (Tare, arătînd o pungă.) Jupîne Marine, vezi punga asta?

MARIN: Ba nu o prea văd bine, că-i cam departe și mă dor ochii…

MĂGDIAN (puindu-i punga în mînă): Iată-o chiar sub ochi. Acum spune-mi: văzut-ai ceva mai adinioare… Într-acoace? (Arată scara.)

MARIN: Într-acoace?… cînd te scoborai de sus?… Ba m-a ferit Dumnezeu. N-am văzut nimica, nici pe d-ta, nici pe cuconița.

MĂGDIAN (dîndu-i punga): Foarte bine. Văd că ești priceput… Na cu ce să-ți astupi ochii și de-acum înainte… (Vrea să iasă.)

MARIN (în parte): O merță! și cele multe înainte… (Tare.) Cucoane Măgdiene… cucoane!…

MĂGDIAN (oprindu-se): Ce-i?

MARIN: De astupat ochii mi-ai dat… dar de astupat gura?…

MĂGDIAN: Cu adevărat… uitasem!… poftim și pentru gură… (Îi dă încă o pungă; în parte.) M-a scurs de bani hoțul.

MARIN (în parte): Două merțe! noroc să deie Dumnezeu. (Tare, alergînd după Măgdian.) Cucoane… cucoane… dar de astupat urechile nu-mi dai ceva?

MĂGDIAN (viind supărat lîngă Marin): Cît pentru urechi, să știi că ți le-oi bate la stîlp dacă te-a împinge păcatul să auzi ceva cu ele… Auzitum-ai? (Iese prin fund în stînga.)

MARIN: Bunătatea d-tale, cucoane… sărut mînile… De-acum sînt și surd și mut. (Viind în fața scenei.) Mă!… ‚da bine ți-a curs laptele în păsat, Marine… hăi!… două pungi de bani deodată!… Ian vezi-le cîtu-s de grele… parcă-s două prepeliți de toamnă. (Sărutîndu-le.) Că mare drăgălașe mai sînteți pe fața pămîntului!… Am să cumpăr o rochie de halastîncă Floricăi… da știi? cole, ghiurghiulie… să-ți ieie ochii cale de-o poștă… și mie am să-mi durez o pereche de poturi arnăuțești, să par că-s Bimbașa-Sava… Ei, de-acum, Mărinaș dragă, destulă vorbă… și mi te apucă de lucru, că azi îi ziua cuconiței. Să te văd, tătucă… să mi-i durezi un snop de flori cît o dimerlie, tot cu bujori și cu ciuboțica cucului. (Merge de ridică scara de sub balcon și o așează în fund.) Ia scara asta mi-a adus noroc astăzi… Bine-a zis cine-a zis, că norocu-i ca o scară!…

Cîte soiuri de momițe

Am văzut în viața mea
Tot sărind din schițe-n schițe
Pe a lumei scară grea!
Ș-ajungtnd în vîrf. deodată
Le-am văzut de sus căzînd
Cînd pe schițe chiar îndată
Săreau altele rîzînd;
Căci norocu-n lume e-ndoită scară,
Unul cînd se suie, altul se coboară.

(Iese prin fund, în dreapta.)

Share on Twitter Share on Facebook