Balcanul și Carpatul, la Dunărea măreață,

Ca doi giganți năprasnici stau astăzi față-n față

Ș-aprinși de dor de luptă, cu ochii se măsoară,

Cu glasul s-amenință, cu gândul se doboară,

Zicând: „Nu pot să-ncapă doi paloși într-o teacă!

E scris din noi doi unul în pulbere să treacă!“

Balcanul cel fanatic, muncit de aspră ură,

Nu știe să-ngrădească sălbatica lui gură

Și zice cu trufie: „Carpatule vecine,

De nu pleca-vei fruntea, amar va fi de tine,

Căci răpezi-voi grabnic din plaiurile-mi nalte

Torente-necătoare deprinse ca să salte

Din maluri peste maluri, din munte peste munte,

Să bată-a tale coaste, s-acopere-a ta frunte,

Să facă într-o clipă ca să dispari din lume

Cu-a tale stânci și codri, cu-ai tăi copii și mume!“

Carpatul scoate-un freamăt teribil de urgie,

Mișcând coama-i de codri, ca leul de mânie,

Și-n clocot lung răspunde: „Balcane, -a ta trufie

Arată că tu astăzi căzut ești în pruncie.

Nevoie ai de-o cârjă ruina-ți s-o supoarte,

Căci ești, acum, sărmane, ajuns la prag de moarte.

Ai fost odinioară gigant prin înălțime,

Amar prin fanatismu-ți, puternic prin cruzime!

Ai revărsat pe lume și groază și rușine

Și te-ai scăldat în sânge pân' ce-ai dat pept cu mine.

De-atunci au trecut seculi! ... Strivita omenire

S-au deșteptat, și numai tu stai în adormire,

Ademenit de visuri nebune și trufașe,

Făr-a pătrunde norii care te țin în fașe!

Orb urieș! cu cârja tu genele-ți ridică

Și vezi l-a tale poale cât umbra-ți e de mică!

Ești șters din cartea lumei, tu, care în vechime

Stai rezemat în somnu-ți de-o putredă mărime!

Și vrei să ții în lanțuri popoarele creștine?

Și vrei, Balcane gârbov, eu să mă-nchin la tine?

Dar n-auzi cum te râde și Dunărea, și Marea?

Deviza ta-i sclavia, ș-a mea - neatârnarea!“

Cum zic, doi vulturi ageri, zburând din vârf de munte,

Se-nalță până-n ceruri și scot țipete crunte.

De pe Balcani e unul și din Carpați e altul ...

Mult răpide le-i zborul, mult crâncen le-i asaltul,

Căci se izbesc de fulgeri la luptă-ucigătoare! ...

Întinsele lor aripi se bat lucind la soare,

Ș-a lor cumplite gheare și pliscuri oțelite

Își dau loviri de moarte și răni își fac cumplite.

Deodată cade unul din vulturii dușmani:

E vulturul prădalnic din barbarii Balcani,

Și-n patru părți a lumei zbor smulsele lui pene! ...

·······································································

Și cântă libertatea pe maluri dunărene.