Sergentul

Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui

Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:

„Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă ...

Aș vrea să zbor, și rana din pulpă nu mă lasă!“

Și bietul om, slab, palid, având sumanul rupt

Și o cămeșă ruptă bucăți pe dedesupt,

Pășea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui față

Zbura ca o lumină de glorie măreață,

Și-n ochii lui de vultur adânci, vioi și mari

Treceau lucioase umbre de eroi legendari.

Opinca-i era spartă, căciula desfundată,

Dar fruntea lui de raze părea încoronată.

Calică-i era haina, dar străluceau pe ea

Și crucea „Sfântul Gheorghe“ ș-a „României Stea“.

Românul venea singur pe drumul plin de soare,

Când iată că aude fanfare sunătoare

Și vede nu departe în fața lui venind

Un corp de oaste mândră în aur strălucind.

Erau trei batalioane de garda-mpărătească

Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească.

În frunte-i colonelul semeț, pe calu-i pag,

La bravii săi tovarăși privea ades cu drag,

Și inima în peptu-i bătea cu foc, deșteaptă,

Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i așteaptă.

Deodat' el dă cu ochii de sarbedul român

Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân,

Și mult se minunează, și nici că-i vine-a crede

Când crucea „Sfântul Gheorghe“ pe sânul lui o vede.

S-oprește regimentul, iar bravul colonel

Se-nchină la drumețul, s-apropie de el

Și-i zice cu blândeță: „De unde vii, străine?“

„Vin tocmai de la Plevna.“ „Cum e acolo?“ „Bine.“

„Dar aste decorații cum, cine ți le-au dat?“

„Chiar domnitorul nostru ș-al vostru împărat.“

„Dar pentru care fapte?“ „Știu eu? ... Cică drept plată

Că am luat eu steagul redutei .. și pe dată

Cu el, străpunși de glonțuri, ne-am prăbușit în șanț ...“

„Dar ce rang ai, voinice?“ „Am rang ... de dorobanț!“

Atunce colonelul, dând mâna cu sergentul,

Se-ntoarce, dă un ordin ... Pe loc, tot regimentul

Se-nșiră, poartă arma, salută cu onor

Românul care pleacă trâgând al lui picior.

Share on Twitter Share on Facebook