Bradul

Sus pe culme bradul verde

Sub zăpada albicioasă

Pintre negură se perde

Ca o fantasmă geroasă,

Și privește cu-ntristare

Cum se primblă prin răstoace

Iarna pe un urs călare,

Iarna cu șepte cojoace.

El se scutură și zice:

„În zădar, tu, vrăjitoare,

Aduci viforul pe-aice,

Aduci zile fără soare.

În zădar îngheți pământul,

Ucizi florile și stupii

Și trimiți moartea cu vântul

Și trimiți foamea cu lupii.

În zădar a ta suflare

Apa-n râuri o încheagă,

Șterge urma pe cărare

Și de mine țurțuri leagă.

În zădar aduci cu tine

Corbul negru și prădalnic,

Și din codrii cu jivine

Faci să iasă urlet jalnic.

În zădar, urgie crudă,

Lungești noaptea-ntunecoasă

Și, râzând de-a lumii trudă,

Scurtezi ziua luminoasă.

În zădar îmi pui povară

De zăpadă și de gheață.

Fie iarnă, fie vară,

Eu păstrez a mea verdeață!”

Share on Twitter Share on Facebook