Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește

Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește.

Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni

Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.

Iată-o pasere măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;

Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur;

Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați

Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,

Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume;

Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...

Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă

E Ileana Cosânzeana!... în cosiță floarea-i cântă.

Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit,

Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!