Pe ceru-nalt lucește un râu albiu de stele

Ce curge spre Moldova din tinicul noian;

Ca flotă luminoasă, luceferii prin ele

Cutreieră în umbră cerescul ocean.

Din când în când desprinsă din bolta cea profundă,

O stea albastră cade și-n spațiu s-acufundă,

Trăgând pe plaiul negru o brazdă argintie,

Ce-n clipă-i trecătoare ca viața-n veșnicie!

Sub cerul fără margini, spre mândrul Răsărit,

Se-ntinde-n umbra nopții un câmp nemărginit,

Pustiu și trist ca golul ce lasă-n urma lor

În inimi iubitoare iubiții care mor.

Și râul cel de stele e călăuzul tainic

Ce duce Moldova pe rătăcitul cainic;

Și câmpul e Bugeacul cu orizonuri mari

Bătut de oameni searbezi ce fug de la tătari.