Dimineața

Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură,

Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură,

În curând și el apare pe-orizontul aurit,

Sorbind roua dimineții de pe câmpul înverzit.

El se-nalță de trei suliți pe cereasca mândră scară

Și cu raze vii sărută june flori de primăvară,

Dediței și viorele, brebenei și toporași

Ce răzbat prin frunze-uscate și s-arată drăgălași.

Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă.

Păsărelele-și dreg glasul prin huceagul de sub luncă.

În grădini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene și prin vii

Ard movili buruienoase, scoțând fumuri cenușii.

Caii zburdă prin ceairuri; turma zbiară la pășune;

Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n repejune,

Și o blândă copiliță, torcând lâna din fuior,

Paște bobocei de aur lâng-un limpede izvor.

Share on Twitter Share on Facebook