Noaptea-i dulce-n primăvară, liniștită, răcoroasă,

Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă,

Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,

Scuturând din a lui poale lungi și repezi meteori.

Pe un deal în depărtare un foc tainic strălucește

Ca un ochi roș de balaur care-adoarme și clipește.

Sunt păstori în șezătoare sau vro ceată de voinici?

E vro tabără de care sau un rond de tricolici? ²⁶⁹

Către munți prin întuneric un lung bucium se aude.

El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,

Când din culme-n culme noaptea buciumele răsunau

Și la lupte sângeroase pe români îi deșteptau.

Acum însă viața-i lină; țara doarme-n nepăsare!

Când și când, un câine latră la o umbră ce-i apare,

Și-ntr-o baltă mii de broaște în lung hor orăcăiesc,

Holbând ochii cu țintire la luceafărul ceresc!