Flori de nufăr

Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie

Răsună-n dimineață o tainică-armonie.

Sunt zâne ce se scaldă în fragedele ziori?

Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori.

Verginile în apă intrat-au cu sfială,

Ș-acum se joacă vesel în dulcea-i răcoreală,

Șoptind, privind în undă albastrul cer senin,

Umplând cu flori de nufăr cămeșa de la sân.

O rază aurie prin stuhul des pătrunde

Și gingaș luminează în cuibul ce le-ascunde

Comori de tinerețe, comori de fericiri,

Încântătoare forme de albe năluciri.

Priviți! cetatea verde se mișcă, se deschide.

O mândră copiliță apare, iese, râde

Și lunecă... Deodată, rotunzi și albiori,

Apar la foc de soare doi nuferi plutitori.

Share on Twitter Share on Facebook