Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică

Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică.

Râul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur

Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur.

Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malu-i verde

Și privesc cum apa curge și la cotiri ea se perde,

Cum se schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos,

Cum adoarme la bulboace, săpând malul năsipos.

Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară,

Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprintioară,

Când sălbaticele rațe se abat din zborul lor,

Bătând apa-ntunecată de un nour trecător.

Și gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale

Cu cel râu care-n veci curge, făr-a se opri din cale.

Lunca-n giuru-mi clocotește; o șopârlă de smarald

Cată țintă, lung la mine, părăsind nisipul cald.