Portret

dedicat doamnei X... Y... Z...

Superbă, maiestoasă, te simți că ești regină,

Căci fruntea-ți se inalță când lumea se inclină,

Și imnul omenirei, un imn de adorare,

Ajunge pân' la tine în slabă suspinare.

Ai ochi ca doi luceferi din aspra mează-noapte,

Ce 'nghiață de departe a inimilor șoapte.

Privirea ta măreață de-abia se rătăcește

Pe turma 'ngenunchiată ce 'n taină te slăvesce.

Chiar soarele ferbinte, de-ar vrea cu fericire

Se 'și schimbe nemurirea pe-o vieață de iubire,

Ar stinge-a sale raze pe inima-ți de ghiață,

Și lumea tristă-ar zace sub o eternă ceață.

Nici o mîndrie mare nu 'ntrece a ta mîndrire !

Nici spada nu intrece cumplita-ți nesimțire !

Nici marmura cioplită albimea ta nu 'ntrece...

Ca luna 'n mezul ernei frumoasă ești și... rece !

Share on Twitter Share on Facebook