Liteanul se bucura,

El în casă că intra,

Lui Bogdan că arăta

Trei copile tot de-un stat,

Tot de-un chip asemănat.

Albe gingașe tustrele

Ca trei flori de viorele.

Domnul tânăr le privea,

Cu ochi dulci care sticlea,

Iar liteanul mi-i zicea:

„Care este mirele,

Mirele, ginerele

Cunoască-și el mireasa,

Cunună-se cu dânsa!"

Bogdan mintea nu-și pierdea,

Inel din deget scotea,

Pe covor îl arunca

Și din gură cuvânta:

„Care-mi este mireasa,

Să mă iubesc cu dânsa,

Culeagă-mi ea inelul,

Inelul cu degetul,

Căci am sabia-nsetată

Ce dorește cap de fată".

Din trei două nici mișca,

Iar mireasa se pleca,

Pe covor îngenunchea,

Ca o floare se-ndoia,

Și inelul culegea

Și-n degețel și-l punea.

Ochii mirelui sticlea,

Inima-i se-nveselea.

El mireasa-și ridica,

Pe ochi dulce-o săruta

Și pe brațe mi-o purta

Și-n rădvan că o punea

Și spre țară purcedea.

După ei încă venea

Car mare cu druștele ¹⁷⁶ ,

Grădina cu florile

Și o sută de nuntași,

Toți aleși din tabarași.

Ei plecau pe la Sân-Metru

Ș-ajungeau pe la Sân-Petru

Și pe loc cât ajungeau,

Mândră nuntă că făceau,

Vestele de se duceau

La vecini și-n depărtări,

Peste nouă țări și mări!