Fost-au, fost un crăișor

Tinerel, mândru fecior

Cum e bradul codrilor

Sus, pe vârful munților.

De soție și-a luat

O copilă din cel sat,

Copiliță româncuță,

Toți vecinilor drăguță:

Cu chip dulce luminos,

Cu trup gingaș mlădios

Cum e floarea câmpului

În lumina soarelui.

Iată lui că i-a sosit

Carte mare de pornit

La tabără de ieșit.

El în suflet s-a mâhnit

Și din gură a grăit:

„Draga mea, sufletul meu,

Ține tu inelul meu,

Pune-l în degetul tău.

Când inelu-a rugini

Să știi, dragă, c-oi muri ¹³ !

„De mă lași plângând acasă,

Na-ți năframa de matasă

Pe margini cu aur trasă.

Aurul când s-a topi,

Să știi, frate, c-oi muri!”