Tatăl său țar-a sculat,

Tău-ntreg de l-a secat

Și copiii și-a aflat

Amândoi îmbrățișați,

Pe nisip galben culcați,

Amândoi senini la față

De păreau că sunt în viață.

Atunci craiul s-a căit,

În mătase i-a-nvelit

Și-n biserică i-a dus

Și-n două racle i-a pus,

Racle mândre-mpărătești

Purtând semne latinești ¹⁴ .

Și pe dânsul l-a zidit

În altar, la răsărit,

Pe ea-n tindă l-asfințit!

Iar din el, frate,-a ieșit

Un brad verde, cătinat,

Pe biserică plecat.

Și din ea o viișoară

Înflorită, mlădioară

Ce din zori și până-n seară

Pe biserică s-a-ntins

Și cu bradul s-au cuprins!

. . . . . . . . . . . . . . . .

Tună, Doamne, și trăsnește,

Tună-n cine despărțește

Dulcea dragoste-nfocată

De-un fecior și de o fată.