Jos, pe apa Prutului,

În ținutul Hușului

La casele Lupului ¹⁷⁸

Mers-a ura Domnului!

Mers-a ura și lovit-a,

Pe Iordache prăpădit-a!

El cu Domnul se-nvrăjbea

Și călare pribegea

Pe drumul Bugeacului,

Scăparea pribeagului,

Și cu bine el sosea,

Adăpost el își găsea

La saraiul Hanului,

Cumnatul sultanului.

Frunză verde măcieș,

Mare groază-i sus, la Ieși,

De Iordache c-a să vie

Să aducă grea urgie

De tătari cumpliți grămadă

Să le deie țara-n pradă!

Boierii se adunară

De la târg și de la țară

Și trei zile se vorbiră,

Trei zile se sfătuiră

Lui Iordache, să-l înșele,

Trimițându-i măgulele

Ș-un poclon de zece pungi ¹⁷⁹ ,

Patru șaluri tot în dungi,

Două scurte, două lungi.

Ș-un fugar frumos, domnesc,

De soi bun, moldovenesc,

Și o carte mare-nchisă

Ca de la Domnie scrisă,

O hârtie-nșelătoare,

Poftitoare, rugătoare,

Ca să vie-Iordache-acasă

La Maria cea frumoasă.

Iar de-i trebuie domnie,

I-o dă Vodă cu frăție,

Între ei pace să fie!...

Iordăchel se-nveselea,

Iară hanul îi grăia:

„Zece zile mai așteaptă

Ca să ai tu parte dreaptă,

Căci am scris la-mpărăție

Pentru-un firman de domnie,

Ori de nu, ia-ți oastea mea

Și cu dânsa fă ce-i vrea.”

„Ba, eu oastea n-oi lua,

Că țara m-a blestema.

Cine-aduce oaste-n țară

Sub blestemul țării piară ¹⁸⁰  !”

Astfel dac-a cuvântat,

Cu hanul s-a sărutat

Și spre țară a plecat

Cu Marin și cu Ciocan,

Cu Lisandru cel bălan ¹⁸¹ ,

Și cu Zaria, bun viteaz

Ce-i cam negru pe obraz.

Toți cu inimile drepte,

Slugi viteze și-nțelepte;

Oameni buni și credincioși

Ce-s la masă rușinoși,

Dar la luptă hărțăgoși!