Grue zace la-nchisoare

De trei ani lipsiți de soare

Și prin gratii lung privește

Cerul care strălucește

Și de dânsul nu-ngrijește!

Dor cumplit inima-i seacă,

Plâns de jale mi-l îneacă,

Când zărește despre soare

Cârduri, cârduri de cocoare,

Călătoare zburătoare

Și de el nepăsătoare.

Iată, mări, cum plângea

Că departe, sus zărea

Un corb negru, corbișor

Ce zbura încetișor

Și din aripi tot bătea

Și cu jale croncănea.

Iar Grue se amăra

Și din gură-amar zicea:

„Căci n-am durdă, pui de corb,

Zilele să ți le sorb!

Ce tot țipi și croncănești,

Ori de mine te gătești?"

Corbul se apropia,

Pe fereastră se punea

Și din pliscu-i răspundea:

„Gruișor, drăguțul meu!

Ce mă blestemi așa rău

Când umblu de rândul tău?"

„Alei! corbe, corbișor,

De vrei tu să-mi faci pe dor,

Ține inelușul meu

Și du-l unde voiesc eu,

În munții Catrinului,

În pădurea Pinului

La condacul lui Novac,

Lui Novac, Baba-Novac.

Și mă jur că de-oi scăpa,

Pe tine te-oi adăpa

Nu cu sânge păsăresc,

Dar cu sânge păgânesc!"

Corbul vesel croncănea,

Inelul în plisc punea,

Aripile-și întindea,

Și pe cer el se zărea,

Întâi ca un porumbaș,

Apoi ca un lăstunaș,

Apoi ca un bondăraș

Și-n zare dacă-ajungea,

El din zare se ștergea.