În oraș la București,

În curți nalte și domnești

Mândră masă e întinsă

Și de mari boieri cuprinsă.

Dar în mijloc cine șede ¹⁹¹  ?

Mircea-vodă-n mijloc șede,

Și la dreapta lui se vede

Doi Căplești și trei Buzești

Zmeii Țării Românești,

Purtătorii oștilor

Și fruntea boierilor.

Ei toți beau, se veseleau

Și pe domn îl fericeau,

Dar când fu despre beție,

Despre dalba veselie,

Iată, nene, că sosea

Și la domn îngenunchea

Radul din Calomfirești,

Zmeul Țării Românești,

Cu sluga lui, cu Nedea,

Ce de mic îi tot dădea

Ajutor bun de putere

Și cuvânt de mângâiere:

„Domnule, măria-ta!

Fie cum oi cuvânta:

Îți aduc ție-nchinare,

Ca unui frate mai mare,

Și-ți doresc mereu să fii

Cu izbânzi și veselii.

Dar știi, Doamne, ori nu știi

Că tătarii m-au lovit

Și tătarii mi-au robit

Copilașii

Drăgălașii,

Măiculița

Drăgulița.

Rău mă doare inimioara

De copii, de soțioara,

Dar mă doare și mai tare

De măicuța ce mă are,

Că-i creștină și bătrână

Ș-a să-ajungă-a-fi cadână,

De râsul căpcânilor

Prin casa păgânilor ¹⁹² .

Rogu-te, măria-ta,

De vroiești a m-ajuta,

Dă-mi ajutor pe Buzești

Și pe cei tustrei Căplești,

Purtătorii oștilor

Și fruntea boierilor!"

Mircea-vodă-l asculta

Și din gură cuvânta:

„Alei! Radule mișel!

Mai așteaptă tu nițel,

Până ce vom ospăta,

Până ce ne vom culca,

Până ce ne vom scula,

Să văd ce vis om visa

Ș-apoi ajutor ți-om da!"

Radu buzele-și mușca

Și la față se schimba.

„Să trăiești, măria-ta!

Iar dacă te-oi aștepta

Până ce îi ospăta,

Și până ce te-i culca,

Și până ce te-i scula,

Să vezi ce vis îi visa,

Tătarii s-or depărta,

Păgubaș ei m-or lăsa!”