Iată la mijloc de cale,

La fântâna dintr-o vale,

Iată bună-mpreunare

Cu cinci voinicei călare,

Cu Buzești și cu Căplești

Zmeii Țării Românești!

„Noroc bun, și cale bună!

Ce vânt dulce vă adună

Și cu mine svă-mpreună?"

„Noi în cale ți-am ieșit

C-avem dor de hărățit.

1

Și la harță vitejească

Și la joacă războiască."

Ei la harță se luau,

Pe jurământ s-apucau,

Stăpânii să hărățească

Și slugile să-i privească!

Începea dar de călare

Harța cea din fuga mare,

Paloșele zângănind,

Sulițele învârtind,

Buzduganele ciocnind

Și din gură chiuind.

Când deodată cei Buzești

Și cu cei tustrei Căplești

Peste Radu năvăleau,

Cu cinci lănci îl străpungeau,

Apoi capul îi tăiau,

Pe-o tipsie îl puneau

Și la domnul îl duceau

Și cu toți așa grăiau:

„Alei! doamne, doamne Mirce!

Alei! doamne mult voinice ¹⁹³ !

Radu de-ar mai fi trăit,

Scaunul ți-ar fi răpit!

Iată capu-i, dă-l la corbi

Și copiii lui fă-i robi!"

Bine vorba nu sfârșeau,

Iată, nene, că veneau,

Sluga veche, moș Nedea

Cu măicuța Radului

La scaunul Domnului,

Și-amândoi îngenunchea

Și, plângând, maica zicea.

„Alei! doamne, doamne Mirce,

Alei! doamne mult voinice!

Fă-mi dreptate, fă-ți dreptate,

Radu că ți-a fost bun frate,

Că eu, doamne, din păcate,

M-am iubit cu taica tău

De-am făcut pe Radul meu!"

Domnul Mircea greu ofta,

Pe bătrână o scula,

Mâna dreaptă-i săruta

Și pe loc dreptate-i da.

El boierii aduna

Și de moarte-i judeca.

Gâdele îi apuca,

Sus, la scară-i aducea,

Un covor le așternea,

În genunchi îi tot punea

Și mâneca-și sufleca,

Și pala și-o ridica,

Și capetele zbura,

Zburau pe scări de-a dura,

Când Buzești peste Căplești,

Când Căplești peste Buzești.