I
Sus, pe câmpul Nistrului,
Sub poalele cerului,
La coada Ialpăului
Unde fat' zmeoaicele
Și s-adun' zărnoaicele,
Și s-adap' leoaicele,
Multe-s, frate, și mai multe
Corturi mari, corturi mărunte!
Iar în chiar mijlocul lor
Nalță-se-un cort de covor,
Un cort mare și rotat,
Poleit și narămzat,
Cu țăruși de-argint legat,
Parcă-i cort de împărat!
Dar înuntru cine șede?
Dar în el cine se vede?
Ghirai hanul cel bătrân
Cu hamger bogat la sân.
Mulți tătari stau împrejur
Cu ochi mici, ca ochi de ciur,
Și stau toți îngenuncheți
Pe covor cu perii creți.
Iar la ușa cortului
Sub stejarul mortului,
Este-un biet român legat,
Legat strâns și ferecat
Ca un mare vinovat.
Român Grue Grozovanul,
Român Grue moldovanul
Care-a sărăcit pe hanul.
Doi tătari țeapa-i gătesc,
Doi amar mi-l chinuiesc,
Dar el cântă-n nepăsare
Parcă-ar fi la masă mare,
Și dă semn de veselie
Parcă-ar fi la cununie!..
Iată mârzăcițele
Și cu tătărițele
Că la hanul năvălesc
Și cu toate așa-i grăiesc:
„Alei! Doamne han bătrân
Cu hamger bogat la sân!
Fă cu Grue ce vei face
Sufletul să ni se-mpace,
Că de când s-a ridicat
Și-n Bugeac Grue-a intrat,
Mulți tătari el ți-a stricat
Și tătarce-a văduvit,
Fete mari a bătrânit,
Bugeacul l-a pustiit,
Bugeacul pe jumătate
Și Crâmul a treia parte!”
Ghirai hanul cel bătrân
Trage pala pe la sân
Și cu glas crunt de păgân
Zice lui Grue român:
„Alei! Grue viteaz mare!
De la mine n-ai iertare.
Spune-ncalte-adevărat
Mulți tătari tu mi-ai stricat?“
„Alei! Doamne han bătrân,
Lasă cel hamger la sân,
Că eu sunt pui de român
Și nu-mi pasă de-un păgân!
De-i iertare sau de nu-i,
Tot cu dreptul vreau să-ți spui
Că de când m-am ridicat
Și-n Bugeac eu am intrat
Mulți tătari, zău, ți-am stricat
Și tătarce-am văduvit,
Fete mari am bătrânit
Și Bugeac am pustiit,
De bahmeți l-am sărăcit,
Bugeacul pe jumătate
Și Crâmul a treia parte.
Iar Nistrul când l-am trecut,
Pod pe dânsul am făcut
Ca să duc, să car la noi
Averile de la voi;
Să duc care mocănești
Cu copile mârzăcești
Și cu roabe tătărești.
Alei! Doamne han bătrân,
Lasă cel hamger la sân
Și-mi dă moarte de român,
Nu-mi da moarte de păgân,
Las' să mă mărturisesc
Și de suflet să-mi grijesc
La un popă creștinesc
Care zice din psaltire
În cea sfântă mănăstire,
Că mult sunt eu vinovat,
De păcate încărcat;
C-am curvit cu sora ta
Ș-am răpit pe fiica ta,
Ș-am ucis pe frate-tău,
Viteaz mare cât un leu,
Care-a fost dușmanul meu!“
Ghirai hanul cel bătrân
Uită hamgerul la sân,
Și cu glasul oțerit
Pe loc a și poruncit
La mârzaci de cei mai mari
Și la cincizeci de tătari
Pe Grue să-l ducă-ndată
La cea mănăstire naltă!
