Ghirai hanul semn dădea,

Tătărimea purcedea

Pe cel câmp nemărginit

Cu negară învelit

Și cu troscot coperit.

Tătărimea se-nșira

Și fugind se răsfira

Câte unul, unul, unul

După negrișor nebunul,

Negrișor fugea, fugea,

Cum se fuge nu fugea,

Ci sărea tot iepurește

Ș-alerga tot ogărește

Nechezând tot voinicește.

Alei! voi tătari păgâni,

Vi s-a stins ziua de mâini!

Iată Grue dă-napoi

Și s-aruncă printre voi

Ca un vânt înviforat

Într-un lan de grâu uscat;

Și cu negrișor nebunul

Vă ia unul câte unul

Și din fugă vă cosește

Și vă taie chip snopește ⁸¹

Și de-averi vă curățește

Și de boală vă scutește

Și vă lasă-n urma lui

Ca momâi de-a câmpului!

Apoi Grue se pornește

Și-n Moldova se ivește

Ca un soare ce-ncălzește,

Încălzește și rodește,

Că mult bine-n lume face

Sufletul să și-l împace.

Creștinează ⁸²

Și botează,

Da de fin

Câte-un tretin

Și de fină

O tretină.

Și cunună fete mari,

Fără grijă de tătari,

Și ridică mănastiri

Pentru timp de năvăliri ⁸³ ,

Iar pe negru sprintenel

Îl face frate cu el,

Că românu-i frate bun

Cu-orice cal viteaz nebun !