Sus pe malul Dunărei,

La perdeaua cu câini răi,

A Șalgăi a vădanei,

Este-o turmă de cârlani

Păscută de opt ciobani,

Turma Șalgăi cea frumoasă

Ca șoimul ⁴⁷ de inimoasă.

La perdea-n miezul nopții

Nimerit-au haiducii,

Nimerit-au, năvălit-au,

Paloșele zângnit-au,

Pe ciobani legatu-mi-au,

Dulăii-mpușcatu-i-au.

Iar pe baciul cel mai mare

Îl fereca și mai tare

Cu coatele la spinare,

De striga că rău îl doare:

„Căpitan Caracatuci,

Vătăjel peste haiduci!

Peste cinci sute și cinci

Tot haiduci de cei voinici.

De-ai făcut vrodată bine,

Fă-ți o milă și cu mine

Și-mi dezleagă brațele,

Rău mă dor sărmanele!”

Căpitanul se-mblânzea,

Brațele-i le slobozea.

Iară baciul cum scăpa,

Mâna-n sânu-și o băga,

Bucium de aur căta ⁴⁸

Și de trei ori buciuma,

Văile se răsuna,

Frunzele se clătina,

Șalga-n somnu-i l-auzea,

Din somn Șalga se trezea,

La soacră-sa se ducea

Și din gură așa-i zicea:

„Maică, măiculița mea!

N-auziși tu buciumând

Și văile răsunând?

Nu știu, maică, ciobanii

Rătăcit-au cârlanii,

Ori drumul au rătăcit,

Ori haiduci i-au năvălit“

Baba soacra răspundea:

„Mergi, te culcă, fata mea,

De ciobani nu te-ngrija,

C-așa bucium' ei cu dor

Când le-i dor de casa lor.“

Soacra bine nu sfârșea,

Șalga iar că auzea

Glas de bucium răsunând,

Pân-în suflet răzbătând.

„Hei! copii, copii argați!

Somnul dulce voi lăsați,

Ș-un cal iute-mi înșăuați,

Puneți șaua bărbătește,

Să încalec voinicește.“

Ea pe cal se arunca

Și spre Dunăre-alerga

Hăulind și chiuind,

Buzduganul învârtind.

Cât haiducii o zăreau,

Loc de fugă nu găseau,

Iară Șalga-i urmărea

Și din gură-așa răcnea:

„Ian așteapt' așteapt' asteaptă

Să luptăm la luptă dreaptă,

Căpitan Caracatuci,

Vătăjel peste haiduci ⁴⁹ ,

Peste cinci sute și cinci

Tot haiduci de cei voinici!

Stai pe loc să ne-ntâlnim,

Două vorbe să grăim

Și-n arme să ne lovim,

Că mă jur pe Dumnezeu!

Să te-nvăț eu, fătul meu,

Cum se leagă ciobanii,

Cum se pradă cârlanii.“

Căpitan Caracatuci,

Cetaș mare de haiduci,

Se ducea, ducea, ducea,

Nici capul nu-și întorcea.

Șalga-i ici, Șalga-i colea,

Capul din fugă-i tăia!

Capu-n urmă rămânea,

Trupu-nainte fugea,

Sângele pârâu curgea,

Drumul roș că se făcea!

. . . . . . . . . . . . . . . . .

Cică, mări, de pe-atunci,

Când vin cete de haiduci,

Drumul lor nici că greșesc,

Nici că, zău, mai nimeresc

La perdeaua cu câini răi

A Șalgăi, a vădanei

A Șalgăi, a vădanei

De pe malul Dunărei!