Sus, în vârf de brăduleț,

S-a oprit un șoimuleț,

El se uită drept în soare

Tot mișcând din aripioare.

Jos la trunchiul bradului

Crește floarea fragului ²² .

Ea de soare se ferește

Și de umbră se lipește.

„Floricică de la munte,

Eu sunt șoim, șoimuț de frunte,

Ieși din umbră, din tulpină,

Să-ți văd fața la lumină,

C-au venit până la mine

Miros dulce de la tine,

Cât am pus în gândul meu

Pe-o aripă să te ieu

Și să mi te port prin soare

Pân' te-i face roditoare

Și de mine iubitoare.“

„Șoimuleț duios la grai,

Fiecare cu-al său trai.

Tu ai aripi zburătoare

Ca să te înalți la soare,

Eu la umbră, la răcoare,

Am menire-nfloritoare.

Tu te legeni sus, pe vânt,

Eu mă leagăn pe pământ.

Du-te-n cale-ți, mergi cu bine,

Făr-a te gândi la mine,

Că e lumea-ncăpătoare

Pentru-o pasăre ș-o floare ²³  !”