Ei de brâie s-apucară

Și la luptă se luară

Zi de vară pân-în seară.

Când în loc mi se-nvârteau,

Când la vale s-aduceau,

Nici unul nu dovedea!

Dar Stoian mereu slăbea,

Brâul lui se descingea. [3]

„Vidro, puiculița mea!

Vin' de-mi strânge brâul meu,

Apăra-te-ar Dumnezeu,

Că-mi slăbesc puterile,

Mi se duc averile!“

Iară Vidra mi-i privea,

Ochișorii-i strălucea,

Inimioara-i se bătea

Și gurița-i răspundea:

„Ba, nu, nu, bădiță frate,

Că vă-i lupta pe dreptate,

Și oricare-a birui,

Eu cu dânsul m-oi iubi."

Stoian popa s-aprindea

Și făcea el ce făcea

Pe Păun că-l aducea,

Și-n pământ că mi-l izbea,

Cât pământul despica,

Pân-în brâu că mi-l băga. [4]

Baltagu-apoi ridica,

Capul lui Păun zbura;

Trupul pe brânci se pleca,

Lui Stoian se închina.

Iar Stoian se întorcea,

La Vidra-ncet se ducea,

Se ducea posomorât,

De gânduri negre muncit

Ca un șarpe otrăvit.

Vidra nici că se clintea,

Ochii-n ochii lui țintea,

Ochii cătau bărbătește

Și pătrundeau femeiește.

Stoian popa mi-i zicea:

„Vidro, fa, nevastă rea!

Când de moarte mă luptam

Și pe tine te rugam

Să vii iute lângă mine

Ca să-mi strângi brâul mai bine,

De bărbat nu ți-a fost milă,

De păcat nu ți-a fost silă

Și cu glas dulce, frățesc,

Zis-ai cuvânt dușmănesc:

Că oricare-a birui

Tu cu dânsul te-i iubi,

Așa este, Vidro fa?"

„Așa-i, Stoiene, așa!

Am zis-o și-ncă-o mai zic

Că mi-e drag cine-i voinic,

De se luptă făr-a cere

Ajutor de la muiere."

„Știi tu, Vidro, ce-am gândit?

Știi tu ce m-am socotit?

Astă-vară am cosit

Vro cinci clăi de le-am clădit,

Patru mi le-am vârfuit,

Iar unei vârfu-a lipsit

Și mi-am pus în gândul meu

Să-i fac vârf cu capul tău."

„Iată capul de mi-l taie,

Ca să-l pui tu vârf la claie

Și te-nvață de la mine

Ca să mori cum se cuvine!"

Crunt Stoian se repezea

Și capul îi retezea.

Și țâțele-i le tăia

Și pe câmp le-mprăștia;

Apoi singur purcedea,

La socrii lui se ducea.

„Hei, Stoiene, popă vechi

Cu potcapul pe urechi,

Unde-i Vidra cea frumoasă,

Fata noastră cea voioasă?"

„Eu pe Vidra mi-am lăsat

Într-un codru depărtat

Hotărând moșiile

Ș-așezând momâile

Cu capul și țâțele."

Bine vorba nu sfârșea,

Pe loc cerul s-aprindea

Și trei fulgeri repezea

Pe Stoian popa-l lovea,

În cenușă-l prefăcea! [5]