Puse Vidra a cânta,

Codrii a se deștepta,

Apele-a se tulbura,

Brazii a se scutura,

Munții a se clătina,

Văile-a se răsuna.

Și deodată s-arăta

Păunașul codrilor,

Voinicul voinicilor:

„Hei! Stoiene, bărbărie,

Ce te-ai lăsat de popie

Și de sfânta liturghie

De te-ai dat în haiducie!

Ce ne calci poienele

Și ne paști fânațele?“

„Ce poiene, măi Păune?

Ce fânațe, măi nebune?

Doar pământul nu-i al tău,

Nici al tău nu-i, nici al meu,

Ci-i tot al lui Dumnezeu.“

„Hei Stoiene, bărbărie,

Vorbă multă, sărăcie!

Dă-mi juncanii tăi drept vamă

Și îți cată-apoi de seamă.“

„Ba, juncanii nu-ți dau eu,

Că mi i-a dat Dumnezeu

Să mă scoată de la greu.“

„Dă-mi pe Vidra ta de vamă

Și îți cată-apoi de seamă.“

„Ba, pe Vidra nu ți-oi da

Pân' ce capul sus mi-a sta

Că mi-a dat-o soacra mea

Ca să țin casă cu ea.“

„Dă-mi baltagul tău de vamă

Și îți cată-apoi de seamă.“

„Eu să-ți dau baltagul, eu?

Vin de-l ia tu, fătul meu,

De ți-e sufletu-ndrăzneț,

Cât ți-e graiul de sumeț!“