Ciobanul

De mic, sărăcuț de mine,

Crescui tot pe mâini străine.

Sărăcuț de maica mea!

Mă băgai la cioban slugă,

Îmi deteră cață, glugă.

Sărăcuț de maica mea!

Luai oile-n porneală

Să le duc la pășuneală,

Sărăcuț de maica mea!

Lupii-n goană le luară,

Jumătate le mâncară.

Când văzui în cea din urmă

C-o să rămâi fără turmă,

Plec spre bâlci după tocilă

Cu gândul cam pe teșilă.

Când trecui la crâsmă-n vale,

Crâșmăreasa-mi iese-n cale

Și mă strigă: Vin', băiete!

Și să gust vinul îmi dete.

Vinul bun, ocaua mare,

Băui vinul de gustare.

Băui trei zile de vară,

Strigând scoate mereu, cară.

Cu lăutari și cu gloată

Băui, nene, turma toată.

Sărăcuț de maica mea!

Când văzui că după toate

Încă și dator mă scoate,

O capră ce-mi rămăsese

Și prin crânguri se dusese

O luai la căutare

Cât e ziulica mare.

Capra-n deal, capra-i în vale,

Nici că vrea să-mi steie-n cale.

Azvârlii măciuca-n sete,

Capra peste cap se dete.

Alergai cu-o rugioară

S-o junghiu sub bărbioară.

Măcelarii alergară,

Carnea-ndată-o cumpărară,

Și pielea ei tăbăcarii

Și mațele lăutarii.

Iaca veni și românul

Păgubașul și stăpânul,

Mă lega vârtos de coate

Cerând seamă pentru toate,

Sărăcuț de maica mea!

Ș-așa, nene, din beție

Mă trezii în pușcărie!

Share on Twitter Share on Facebook