Doina, doiniță!

De-aș avea o puiculiță

Cu flori galbine-n cosiță,

Cu flori roșii pe guriță!

De-aș avea o mândrulică

Cu-ochișori de porumbică

Și cu suflet de voinică!

De-aș avea o bălăioară

Naltă, veselă, ușoară,

Ca un pui de căprioară!

Face-m-aș privighetoare

De-aș cânta noaptea-n răcoare

Doina cea dismierdătoare!

                 *

     Doina, doiniță!

De-aș avea o pușculiță

Și trei glonți în punguliță

Ș-o sorioară de bărdiță!

De-aș avea, pe gândul meu,

Un cal aprig ca un leu,

Negru ca păcatul greu!

De-aș avea vro șepte frați,

Toți ca mine de barbați

Și pe zmei încălecați!

Face-m-aș un vultur mare,

De-aș cânta ziua, la soare,

Doina cea răzbunătoare!

                 *

Doină, doiniță!

Și i-aș zice: „Mândruliță,

Mă jur p-astă cruciuliță

Să te țin ca un bădiță!“

Și i-aș zice: „Voinicele,

Să te-ntorci cu rândunele

Peste dealuri și vălcele!“

Și le-aș zice: „Șepte frați,

Faceți cruce și jurați

Vii în veci să nu vă dați!“

Hai, copii, cu voinicie,

Să scăpăm biata moșie

De păgâni și de robie!