Frunză verde măr crețesc;

Stau în drum să mă gândesc

Ce s-apuc, ce să muncesc,

Pâinea să-mi agonisesc,

Copilașii să-mi hrănesc?

Cum ședeam pe gânduri dus,

Mă uitai spre munte-n sus

Și mă luai spre apus.

Când pe munte mă urcai,

Roată-n juru-mi mă uitai,

Mă uitai în jos spre lunci,

Văzui oameni, muieri, prunci

Cu plugurile la munci,

Ei brăzduiau tot mereu,

Numai plugulețul meu

L-a-nțelenit Dumnezeu.

Că doi boi ce-i avusei

De vremi rele-i răpusei

Și de sapă rămăsei.

Tot avutul din bordei

Mi-e pe vatră un cotei,

Ș-un tăciune stins de tei,

Și cenusă-ntr-un ulei.

Am umblat, am alergat,

M-am milcuit, m-am rugat

De sărac și de bogat,

Nici că-n seamă m-au băgat!

Am cerut boi într-un ceas

Ca să-mi ar și eu de-un pas,

Nevoii să nu mă las,

Dar milă n-a mai rămas!

Atunci mă-ntorsei și eu

Și zisei în gândul meu:

„Dare-ar bunul Dumnezeu

Să umble și plugul meu!

Din baltag să-mi fac eu plug,

Pistoalele să le-njug,

Ca să brăzduiesc ales

Unde-a fi crângul mai des;

Să trag brazda dracului

Chiar din culmea dealului

Pân-în capul satului.

Drept ușa bogatului

Și prispa fârtatului!”