Cât o roată de car mare,

Cu trei rânduri de pistoale

Ș-un baltag legat de șale.

Trăsei două, trei pârloage,

Foamea la pământ mă trage!

Dacă văzui și văzui,

Două, trei cruci îmi făcui,

Luai coasa de picior

Și-n văzduh îi detei zbor,

Ș-o izbii de-un păducel,

Sări coasa din cățel.

Iaca stăpânul călare

Că-mi aduce de mâncare

Mălai negru zguruit

Și uscat, și mucezit.

N-apucai să-mbuc o dată,

Ciocoiul își face plată

Și mă ia la schingiuit

Că nimic nu i-am cosit.

Eu o palmă îi detei

Și toți dinții că-i scosei.

Dacă văzui și văzui,

Șoim de codru mă făcui

Și de când m-am haiducit

Drag îmi e drumul cotit.

Când văd tabere venind

Și ciocoii-nalbăstrind,

Mă fac broască la pământ,

Îmi așez durda spre vânt

Și mi-i iau la căutare

De la cap pân-la picioare,

Și chitesc și socotesc

Pe unde să mi-i lovesc?

La retezul părului,

Pe din dosul fesului ²¹⁹ ,

Unde-i cald ciocoiului.

Eu chitesc, durda pocnește,

Ciocoiul se vârcolește

Și de zile se sfârșește.

Las' să moară ca un câine,

Că i-am zis ades: „Stăpâne!

Nu-ți tot bate joc de mine,

C-a veni vara ca mâine,

De te-oi prinde-n' Lunca Mare

Să-ți fac divan pe spinare

Și să te calc în picioare

Ca pe-un șarpe otrăvit,

Ca pe-un dușman ne-mblânzit.”