Cât e țara ungurească,

Cât e țara românească,

Nu e floare pământeancă

Ca fetița ardeleancă!

Ea-i năltuță, mlădioară,

Ca o verde trestioară,

Și-i frumoasă, vorbitoare

Și de suflet iubitoare.

Când văd sânu-i rotunjor

Mă ajunge foc de dor ²²⁴ ,

Când văd păru-i de mătasă,

Cumplit dorul mă apasă

Când văd fața-i rumeoară,

Dorul aprig mă omoară.

Iar când trece și zâmbește,

Câmpu-n față-i înflorește

Și când ea se prinde-n joc,

Se tot leagănă în loc

Și-n feciori aruncă foc.