De-or cădea bobii în cinci,

Să știi că eu sunt pe-aici;

De-or cădea bobii în doi,

Să știi că sosesc la voi,

Să ne iubim amândoi.

Iar de-a mai rămânea un,

Să știi că eu vin nebun

Pe-o prăjină de alun. ²¹²

Frunză verde salbă moale,

Apucai pe drum la vale

Ș-ajunsei pe Lena-n cale.

Eu călare, ea pe jos,

Cu gherdan de flori frumos

Și cercei lungi de mărgele

Să tragă ochii la ele.

Calea mândrei aținui,

O florică de-i cerui.

Cerui floarea sânului,

Ea-mi dă floarea crinului.

Cerui floarea din guriță,

Ea-mi dă floarea garofiță.

Cerui apă din izvor,

Ea mi-o tulbură cu dor.

Cerui apă neatinsă,

Ea mi-o dă cu dor aprinsă.

Cât am dat de-o am băut,

Lena alta mi-a părut,

Mi-a părut un toporaș

Răcorit de-un izvoraș.

De pe cal mă detei jos

Să iau floarea s-o miros,

Ea s-a prefăcut pe loc

Într-un fluturel de foc.

Vrui să-l prind, el a zburat.

Vrui să beau, apa-a secat.

Vai de mine, ce păcat!

Lena că m-a fermecat!

Fire-ai, Leno, blestemată

De-a mea minte tulburată!

Să ajungi un negru nor,

Ca să ploi lacrimi de dor!