Frunză verde alunică,

Am avut o mândră mică

Ș-am lăsat-o să mai crească,

Minte-n cap să dobândească.

Dar de când o am lăsat,

A crescut, s-a măritat,

Vai de mine! ce păcat!

Mi-ar fi, nu mi-ar fi bănat

Dacă s-ar fi măritat

De-aici al treilea sat,

Dar ea s-a făcut mireasă

De la noi a treia casă.

Ies afară, o zăresc

Și de zile mă sfârșesc.

Intru-n casă, o aud

Și m-apucă dorul crud.

Vai! mămucă iubitoare,

Inimioara rău mă doare,

Și tu nu-mi dai vindecare,

Ci-mi tot zici că lumea-i mare

Și că-n lume-s fete multe

Care-ar vrea să mă asculte

Și să facă tot ce vreu

Ca s-aline dorul meu.

Ah! mămucă, draga mea!

Nu pricepi tu ce aș vrea!

Ești bătrână și nu crezi.

Lumea-i largă și nu vezi

Că din sută și din mie

Numai una-mi place mie.

Ceru-i mare, stele-s multe,

Și mai mari și mai mărunte,

Dar cât sunt de luminoase

Nu-s ca Lița de frumoase!