VIII
Cum se terminară fazele acestui amor atât de mare și de înflăcărat?
Francezii, cu caracterul lor vesel, zic: Tout finit par des chansons dans ce monde!
Iată cântecul final al romanului Margăritei:
ADIO
Adio! ah! Niciodată
N-am gândit că pe pământ
A mea inimă-ntristată
Va rosti acest cuvânt.
Dar tu însăți, tu, pe care
Te-aveam tainic Dumnezeu,
Ai vroit fără-ndurare
Ca să sting amorul meu!
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Adio, ramâi ferice!
Șterge din inima ta
Pe cel ce adio-ți zice,
Deși-n veci nu te-a uita.
Te-am iubit cu dor fierbinte
Ș-astfel te iubesc că vreu
Să văd stins din a ta minte
Întreg suvenirul meu!....
(vezi volumul Mărgăritărele)
În urma acestui strigăt suprem și dureros al inimii, Alexis întreprinse o lungă călătorie prin Africa și America, iar în lipsa lui de mai mulți ani, Margărita, prinsă în sloiurile vieții căsătorești, deveni mamă de o gentilă și numeroasă familie. Când se revăzură amândoi în salonul Alinei, care se măritase de curând, focul patimii lor părea cu totul potolit, și fiecare din ei părea că a făcut un vis frumos, la care se gândea câteodată cu o zâmbire înduioșată.
Margărita, înconjurată de copilașii săi, întinse o mână amicală lui Alexis și-i zise cu glas sincer:
— Alexis! vrei să fii fratele meu?
Alexis îi răspunse depunând pe acea mână tremurândă un sărutat respectuos!
